ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Importul de cereale în R. Moldova va fi supus licențierii și în următoarele 3 luni

12:52 | 28.12.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 28 dec. /MOLDPRES/. Comisia pentru Situații Excepționale a dispus ieri instituirea măsurii de licențiere a importurilor pentru unele produse cerealiere și semințe oleaginoase, în conformitate cu prevederile legislaţiei. Astfel, importul grâului, porumbului și al semințelor de floarea-soarelui (inclusiv sfărâmate) va fi permis doar în baza unei licențe, în următoarele 3 luni, transmite MOLDPRES.

Cererile de eliberare a licențelor de import sunt examinate de către o comisie instituită din reprezentanții Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, precum și exponenții organizațiilor profesionale pe produs.

„Măsura a fost luată pentru a stabiliza prețurile la cereale și a proteja producătorii locali. Astfel, este creată oportunitatea ca producătorii noștri să-și vândă recoltele depozitate și să obțină avantaje competitive. Vor avea dreptul de a primi licențe de import doar persoanele juridice sau fizice care desfășoară activități economice în domeniul producerii uleiului și grăsimilor vegetale, produselor de morărit, a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă și pentru creșterea animalelor”, explică Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.

Cererea de eliberare a licenței de import, obligatoriu trebuie să fie însoțită de acte prin care se justifică necesitatea de completare a stocurilor, rezumă sursa citată.

img23010498

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!