ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În ultima lună a anului trecut comisiile parlamentare permanente s-au întrunit în 67 de ședințe

11:04 | 03.01.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 3 ian. /MOLDPRES/. În luna decembrie a anului 2023, comisiile parlamentare permanente s-au întrunit în 67 de ședințe. În cadrul acestora, au fost aprobate 111 rapoarte, 15 corapoarte și 99 de avize, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Legislativului, membrii Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe au aprobat 34 de rapoarte, un coraport și două avize. În aceeași perioadă, Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități s-a întrunit în 12 ședințe. În cadrul acestora, au fost aprobate 22 de rapoarte, precum și câte două avize și corapoarte. Totodată, membrii Comisiei parlamentare protecție socială, sănătate și familie au aprobat 13 rapoarte, un coraport și 18 avize.

Comisiile permanente sunt organe de lucru ale Parlamentului care examinează proiecte de acte legislative și propuneri legislative în vederea elaborării rapoartelor sau avizelor, efectuează anchete parlamentare, dezbat și hotărăsc asupra altor probleme, inclusiv din însărcinarea președintelui Parlamentului sau a vicepreședinților.

img24000035

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!