ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 300 de cetățeni au ajuns la urgență în weekend

11:14 | 09.01.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 9 ian. /MOLDPRES/. Echipele de gardă de la Institutul de Medicină Urgentă au consultat în zilele de sărbătoare, 7 și 8 ianuarie, un număr de 322 de pacienți dintre care 85 au necesitat spitalizare. Toți ceilalți pacienți au primit îngrijirile medicale și au fost transferați în alte spitale strategice sau la tratament ambulator, comunică MOLDPRES.

Solicitat de agenție, purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene, a specificat că cei mai mulți pacienți au fost internați în Secția Traumatologie – 17 pacienți, în Secția chirurgie – 11, în ortopedie – 9, în Secția Neurologie – 8 pacienți și alți 5 pacienți au necesitat spitalizare în Secția microchirurgie. 

De asemenea, în această perioadă au fost efectuate 26 de intervenții chirurgicale dintre care 22 în regim de urgență.

Tot în acest weekend, la urgență au ajuns două persoane cu degerături și hipotermie, dintre care un pacient este internat și celălalt a fost transferat interspitalicesc.

La fel și Serviciul Republican AVIASAN a fost solicitat în această perioadă. Au fost transferați interspitalicesc șapte pacienți, doi copii și cinci adulți și s-au efectuat două intervenții chirurgicale.

img24000104

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!