ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Toate arterele principale din capitală și căile de acces spre suburbii au fost deszăpezite

15:07 | 09.01.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 9 ian. /MOLDPRES/. Toate arterele principale din capitală și căile de acces spre suburbii au fost deszăpezite, iar mijloacelor de transport circulă în condiții de iarnă, transmite MOLDPRES.

Potrivit primăriei capitalei, echipele de muncitori și autospecialele Regiei „Exdrupo" intervin în toate sectoarele orașului și în suburbii. Acțiunile de deszăpezire sunt realizate cu 22 de unități și aproximativ 70 de muncitori, care intervin la curățarea drumurilor secundare și accesului în curți.

Totodată, muncitorii curăță accesul către instituțiile sociale – spitale, grădinițe, dar și accesul către stațiile de așteptare a transportului public, trotuarele, în special trecerile de pietoni.

De asemenea, circa 350 de persoane sunt antrenate în lucrările de deszăpezire a parcurilor şi scuarurilor din capitală. În dotarea Întreprinderii Municipale „Spații Verzi” sunt 11 unități de transport implicate în deszăpezire: tractoare cu perii și lame, împrăștietoare de material antiderapant și un utilaj folosit la deszăpezire și măturare.

La fel, întrucât copiii sunt în vacanță până pe 10 ianuarie inclusiv, autoritățile municipale au atenționat părinții să atragă atenția unde plimbă copiii și unde merg aceștia la săniuș. Astfel, este important ca aceștia  să fie foarte atenți în zonele în care sunt arbori bătrâni. Pe parcursul ultimelor două zile s-a acumulat pe ramuri o cantitate mare de gheață, care îngreunează arborii și poate provoca și căderi.

img24000108

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!