ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ONU vrea să strângă 4,2 miliarde de dolari pentru ucraineni în 2024

10:42 | 15.01.2024 Categorie: Externe

New York, 15 ian. /MOLDPRES/. Naţiunile Unite au anunţat luni că au nevoie de 4,2 miliarde de dolari în acest an pentru ajutorul umanitar pentru Ucraina şi pentru milioanele de refugiaţi care au părăsit această ţară din cauza invaziei ruse începând cu februarie 2022, informează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

''Recentul val de atacuri ne reaminteşte costul devastator al acestui război pentru civili, într-un moment când o iarnă viguroasă sporeşte nevoia urgentă pentru un ajutor umanitar ce salvează vieţi'', subliniază ONU.

Potrivit Naţiunilor Unite, 14,6 milioane de persoane vor avea nevoie de ajutor umanitar în Ucraina în acest an, ceea ce înseamnă 40% din populaţie.

Apelul la donaţii pentru Ucraina se ridică la 3,1 miliarde de dolari pentru 2023, însă au fost finanţate doar în proporţie de 64%. În acest an, ONU a decis să revizuiască în scădere, alegând să se concentreze pe nevoile cele mai urgente.

''Sute de mii de copii trăiesc în localităţi din prima linie, îngroziţi, traumatizaţi sau privaţi de lucrurile cele mai elementare'', a explicat într-un comunicat secretarul general adjunct pentru probleme umanitare, Martin Griffiths.

''Acest simplu fapt ar trebui să ne oblige să facem tot ce este posibil pentru a aduce mai mult ajutor umanitar în Ucraina'', a adăugat el.

Referitor la refugiaţi, Martin Griffiths şi şeful agenţiei ONU pentru refugiaţi (UNHCR), Filippo Grandi, au lansat planul de ajutor într-o conferinţă de presă comună la Biroul ONU de la Geneva.

Aproximativ 6,3 milioane de persoane care au părăsit Ucraina de teama războiului s-au refugiat în principal în Europa. Acest plan va contribui la strângerea a 1,1 miliarde de dolari pentru a veni în sprijinul unei părţi dintre ei (2,3 milioane de persoane).

''Milioane de refugiaţi ucraineni încă au nevoie de un ajutor urgent'', a insistat Filippo Grandi.

Doar jumătate din copiii ucraineni refugiaţi, de vârstă şcolară, sunt şcolarizaţi în ţara de primire şi numai 40%-60% din refugiaţii ucraineni şi-au găsit locuri de muncă, conform ONU. 

img24000215

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!