ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Lista persoanelor ce vor depune declarații de avere va fi extinsă

12:13 | 18.01.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Lista subiecților declarării averii și intereselor personale va fi extinsă. Un proiect de modificare a Legii privind evaluarea integrității instituționale a fost adoptat astăzi cu votul a 58 de deputați, comunică MOLDPRES.

Astfel, se propune ca și angajații autorităților / instituțiilor publice la autogestiune, persoanele cu funcții de conducere a subdiviziunilor din cadrul instituțiilor publice bugetare și persoanele cu funcții de control din cadrul întreprinderilor de stat și ale întreprinderilor municipale, societăților comerciale cu capital de stat, președinții și vicepreședinții partidelor politice și membrii organelor executive centrale ale partidelor politice să fie obligați să depună declarația de avere și interese personale.

Proiectul de modificare a Legii privind evaluarea integrității instituționale a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate” cu scopul de a ajusta prevederile actului normativ cu cele ale unor hotărâri ale Curții Constituționale, precum și în baza recomandărilor formulate în Raportul de evaluare ex-post de impact al Legii.

img24000324

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!