ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

455 de acte normative au fost adoptate de legislativ anul trecut

10:05 | 19.01.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 19 ian. /MOLDPRES/. Pe parcursul anului 2023, Parlamentul s-a întrunit în două sesiuni ordinare și una extraordinară, în cadrul cărora a adoptat 455 de acte normative, comunică MOLDPRES.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, din totalul actelor adoptate, 318 au fost legi, iar 137 – hotărâri ale Parlamentului. În prima lectură au fost aprobate 323 de inițiative legislative. De asemenea, deputații au votat în prima și a doua lectură, în aceeași ședință, 81 de proiecte de lege. În regim prioritar au fost adoptate 39 de acte normative.

Tot în anul trecut, parlamentarii au adoptat 43 de legi pentru armonizarea legislației naționale cu legislația Uniunii Europene. Totodată, Parlamentul a denunțat 20 de acorduri cu CSI.

Pe parcursul lui 2023, deputații s-au întrunit în 43 de ședințe plenare.

img24000349

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!