ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

10 medicamente noi vor apărea în farmaciile din țară

09:57 | 23.01.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 23 ian. /MOLDPRES/. Comisia Medicamentului din cadrul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale /AMDM/ a autorizat 24 medicamente, dintre care 10 – în premieră, comunică MOLDPRES.

Potrivit AMDM, printre medicamentele autorizate primar, se numără: Eplepres–medicament care controlează tensiunea arterială şi funcționarea inimii. Groprinosin – imunomodulator nespecific, poate fi utilizat în tratamentul antiviral sau chirurgical standard la pacienții cu un sistem imunitar sănătos, în infecții recidivante necomplicate cu Herpes simplex și herpes zoster, în  infecții cu papilomavirus uman și infecții virale ale tractului respirator superior. De asemenea, poate fi utilizat în tratamentul unor boli neurologice care afectează sistemul nervos central.

Printre cele autorizare repetat, se regăsesc medicamentele: Propofol-Lipuro – preparat ce aparţine unei grupe de medicamente numite anestezice generale și Ertinob – este un medicament utilizat în tratamentul cancerului.

img24000424

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!