ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

S-au împlinit 165 de ani de la Unirea Principatelor Române

18:58 | 23.01.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 24 ian. /MOLDPRES/. Românii de pretutindeni sărbătoresc astăzi împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă politică al celor două principate româneşti (Moldova şi Ţara Românească) şi prima etapă în crearea statului unitar român modern, informează MOLDPRES.

Cu această ocazie, astăzi, la ora 14.00, la Academia de Științe a Moldovei va avea loc un eveniment cu genericul ”Uniți prin istorie: la 24 ianuarie consemnăm 165 de ani de la Unirea Principatelor Române”, care are o semnificație majoră în formarea statului naţional unitar român. Evenimentul este organizat de către Academia de Științe a Moldovei și Academia Română.

La deschiderea manifestării vor prezenta mesaje de salut acad. Ion Tighineanu, președintele Academiei de Științe a Moldovei, și acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române. Moderator: membru corespondent Ion Hadârcă, vicepreședinte al AȘM, conducător al Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte, membru de onoare al Academiei Române.

Agenda include două prelegeri susținute de istorici notorii din spațiul românesc: membru corespondent al Academiei Române Ioan Bolovan, directorul Institutului de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române - „Domnitorul Cuza și Unirea de la 1859 în viziunea istoricului Alexandru Lapedatu” și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie al Universității de Stat din Moldova -„Marile Puteri și Mica Unire (context internațional și semnificație istorică)”. Manifestarea științifică se va desfășura în format hibrid, cu prezență fizică în Sala Azurie a AȘM (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 1) și online pe platforma de comunicare Zoom.

Potrivit surselor istorice, Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.

Procesul a început odată cu adoptarea Regulamentelor Organice între 1831-1832 în Muntenia și Moldova, care stipulau necesitatea unificării politice, urmate de acorduri vamale între 1833 și 1835 și lichidarea posturilor vamale între cele două țări începând cu 1 ianuarie 1848, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a stăvilit pentru un timp ambițiile geopolitice ale imperiului rus la Dunărea de jos, fără a consolida efectiv imperiul Otoman de care depindeau principatele, ceea ce a creat un context favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor Adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri, prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două state într-o uniune personală. În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată de succesorul său, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.

Prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza poporul român a înfăptuit el, mai întâi, unirea personală (1859) și apoi unirea completă (1864). La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor în Moldova. La 24 ianuarie în același an, Cuza a fost ales ca domnitor în Țara Românească.

img24000445

img24000445

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!