ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

30 de pompieri au intervenit pentru a stinge un incendiu în localitatea Mereșeni, raionul Hâncești

09:34 | 07.02.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 7 feb. /MOLDPRES/. 30 de pompieri cu 8 unități de tehnică au intervenit aseară la un incendiu izbucnit la un Centru creștin din satul Mereșeni, raionul Hâncești, comunică MOLDPRES.

Potrivit IGSU, în seara zilei de 6 februarie pompierii au fost alertați conform nivelului sporit de intervenție, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit pe teritoriul unui Centru creștin din satul Mereșeni, raionul Hâncești. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 20:38.

Pentru lichidarea arderii, au fost trimise 8 unități de tehnică cu un efectiv de 30 angajați IGSU. Ajunși, aceștia au stabilit că focul a cuprins mai multe bunuri materiale, dar și acoperișul unui depozit adiacent centrului creștin. Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului către ora 23:43 și lichidarea completă la ora 02:35. Focul a distrus o suprafață de aproximativ 500 metri pătrați, unde se aflau mai multe bunuri materiale, fiind parțial afectat și acoperișul clădirii. Victime nu au fost raportate.

Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit prealabil, că incendiul ar fi izbucnit în urma unui scurtcircuit la sistemul de ventilare.

Datele IGSU arată că în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 28 situații de risc.

img24000848

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!