ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Polițiștii au documentat peste 70 de abateri privind regimul legal de transportare a mărfurilor și pasagerilor

12:15 | 13.02.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 13 feb. /MOLDPRES/. Polițiștii au documentat peste 70 de abateri comise de către persoanele fizice și juridice care au încălcat regimul legal de transportare a mărfurilor și pasagerilor, informează MOLDPRES.

Timp de 10 zile, polițiștii și inspectorii Agenției Naționale Transport Auto au desfășurat acțiuni comune de documentare în scopul prevenirii și combaterii transportului ilicit de mărfuri și persoane în traficul internațional.

„În cinci cazuri a fost aplicată măsura de constrângere, fiind interzisă exploatarea vehiculelor. Atenționăm şoferii transportului de pasageri și mărfuri să asigure buna funcţionare a unităţilor de transport și să se conformează cerinţelor prevăzute de lege”, a precizat Inspectoratul General al Poliției .

De asemenea, instituția a precizat că asemenea acțiuni vor fi desfășurate sistematic. 

img24000999

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!