ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Centrul de Sănătate Leova a fost dotat cu un ecograf performant

15:22 | 14.02.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 14 feb. /MOLDPRES/. Un ecograf performant a fost instalat astăzi la Centrul de Sănătate Leova, cu ajutorul Guvernului Japoniei. Utilajul va spori calitatea actului medical și va facilita depistarea precoce a maladiilor, transmite MOLDPRES.

Centrul de Sănătate Leova a primit un grant în valoare de 53 567 de dolari pentru procurarea aparatului de ultrasonografie din partea Guvernului Japoniei, în cadrul Programului de Granturi pentru Securitatea Umană „Kusanone”. Totodată, din banii proiectului a fost procurat și un generator electric, datorită căruia va fi asigurată continuitatea furnizării serviciilor medicale, indiferent de condițiile tehnice, precizează Ministerul Sănătăţii.

Sistemul de sănătate al Republicii Moldova beneficiază de asistență financiară nerambursabilă în cadrul Programului „Kusanone” din anul 2008. Inițiativa vine să consolideze oferirea serviciilor medicale moderne și accesibile, fortificând capacitățile de diagnostic și tratament.

 

img24001050

img24001050

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!