ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La întâlnirea cu agricultorii din Cahul au fost clarificate soluţii pentru redresarea situaţiei din regiune

10:32 | 15.02.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 15 feb. /MOLDPRES/. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) anunţă că în cadrul întâlnirii de aseară a vicepremierului Vladimir Bolea, şeful MAIA, cu agricultorii din raionul Cahul, au fost clarificate câteva aspecte, menite să redreseze situaţia din sectorul agroindustrial din regiune, transmite MOLDPRES.

Oficialul a informat audienţa că, în efortul de a atenua impactul secetei din 2023 asupra porumbului, Guvernul a alocat suma de 50 milioane de lei ca sprijin financiar pentru agricultori. „În zona de sud, agricultorii vor primi până la 2500 lei/ha. Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei, va fi lansat apelul de depunere a dosarelor. Acest lucru va fi anunțat suplimentar, în mod oficial”, a precizat Vladimir Bolea.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și institutele de cercetare și-au propus ca sarcină elaborarea programelor speciale de dezvoltare a agriculturii pentru zona de sud a Republicii Moldova. „Sectorul agricol va fi sprijinit prin cercetare pentru a răspunde eficient noilor necesități și tendințe”, a explicat vicepremierul.

La fel, îmbunătățirea infrastructurii de irigații este recunoscută ca fiind o necesitate pentru revigorarea agriculturii în regiune. „Acțiunile de reabilitare au început. În acest sens, 25 milioane de dolari sunt alocați pentru sistemele de irigare din Alexandru Ioan Cuza, Etulia, Ștefan-Vodă și Briceni”, a rezumat ministrul Agriculturii.

img24001072

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!