ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu: „Referendumul privind integrarea europeană va defini prezentul și viitorul nostru pentru următoarele decenii”

11:38 | 18.03.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 18 mar. /MOLDPRES/. Referendumul privind integrarea europeană va defini prezentul și viitorul nostru pentru următoarele decenii. Declarația a fost făcută astăzi de șefa statului Maia Sandu în timpul unei conferințe de presă, informează MOLDPRES.

Oficialul a subliniat că, în acest an, Republica Moldova va trece printr-un moment de cotitură. „Vreau ca toată lumea să conștientizeze importanța acestui referendum care ar urma să se desfășoare în această toamnă. Am avut mai multe runde de discuții despre acest referendum. Cetățenii au zis că văd Republica Moldova în marea familie europeană. Integrarea europeană este un proiect al poporului, de aceea intenția trebuie să fie expusă de popor. Parlamentul urmează să inițieze procesul de organizare a referendumului. Cu toții înțelegem care sunt beneficiile integrării în UE. Acest proiect de țară unește societatea și urmărește să asigure un viitor pașnic și prosper. Integrarea europeană este o oportunitate istorică. Este șansa noastră pentru dezvoltare și pace”, a spus Maia Sandu.

Președintele a prezentat avantajele integrării europene a țării. „Este vorba de pacea garantată în Uniunea Europeană, creșterea bunăstării și standardelor de viață, salarii și pensii mai mari, speranța de viață mai mare, garantarea statului de drept, dezvoltarea proiectelor de infrastructură”, a spus Maia Sandu.

Până în prezent au avut loc 20 de runde de discuții pe subiectul referendumului. La acestea au participat peste 500 de reprezentanți ai diferitor comunități și grupuri din societate. Referendumul ar putea fi organizat în toamna anului curent. Desfășurarea acestuia a fost propusă de șefa statului Maia Sandu.

img24001901

img24001901

img24001901

img24001901

img24001901

img24001901

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!