ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Asistenții personali afectați de ilegalitățile municipalității vor primi de astăzi o plată compensatorie de 5000 de lei

14:53 | 19.03.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 mar. /MOLDPRES/. Începând cu ziua de azi, 19 martie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale inițiază procesul de executare a plăților compensatorii în sumă de 5000 de lei pentru asistenții personali afectați de deciziile abuzive ale municipalității.

În luna martie, toți asistenții personali cărora le-au fost încetate raporturile de muncă sau le-a fost redusă norma de muncă, vor primi un ajutor bănesc din partea Guvernului, cu suportul financiar al partenerilor de dezvoltare. 

Toți asistenții personali afectați urmează să primească un mesaj text/SMS pe telefonul mobil, prin care vor fi anunțați despre disponibilitatea acestei plăți. Din momentul recepționării textului, asistenții vor avea la dispoziție 2 săptămâni pentru a ridica plata de la orice oficiu poștal. 

În cazul în care asistenții personali prejudiciați nu vor primi un SMS în următoarele zile, aceștia se pot adresa la numărul de contact de la minister:  067779370. 

Pentru luna aprilie, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, cu susținerea donatorilor, pregătește încă o plată compensatorie pentru asistenții personali cărora le-au fost modificate raporturile de muncă prin diminuarea normei de muncă sau eliberare de către Primăria mun. Chișinău.

img24001946

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!