ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Săptămâna trecută au fost înregistrate 45 de cazuri de gripă sezonieră

15:10 | 19.03.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 19 mar. /MOLDPRES/. Săptămâna trecută au fost înregistrate 45 de cazuri de gripă sezonieră, cu 15,4% mai mult față de săptămâna anterioară, informează MOLDPRES.

Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în laboratoarele instituției au fost investigate 53 de probe la prezența virusurilor gripale, non-gripale și SARS-CoV-2.

Totodată, săptămâna trecută, morbiditatea prin infecțiile acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) a fost cu 3,7% mai mare față de săptămâna precedentă. În total, au fost înregistrate 6 306 cazuri de IACRS, majoritatea fiind la copii (61,6%).

De asemenea, au fost stabilite 100 de cazuri de COVID-19, inclusiv 23 în regiunea transnistreană, dintre care 15 la copii. Astfel, au fost înregistrate șase cazuri de deces asociate cu infecția COVID-19.

De la începutul sezonului rece, au fost înregistrate 1 646 de cazuri de gripă, 180 925 de cazuri de IACRS și 10 714 de cazuri de infecții respiratorii acute severe.

 

img24001948

img24001948

img24001948

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!