ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului, la întâlnire cu angajații fabricii de brânzeturi din Soroca: „Uniunea Europeană este o piață mare și tot mai deschisă pentru produsele noastre”

20:07 | 19.03.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 mar. /MOLDPRES/. În vizita de lucru pe care a întreprins-o în regiunea de nord a țării, Președintele Maia Sandu a vizitat Fabrica de brânzeturi din Soroca, unde a discutat cu angajații despre problemele și planurile companiei. Fabrica asigură 165 de locuri de muncă și contribuie la bugetul țării, iar calitatea produselor este apreciată pe piața locală, precum și peste hotare. 

Președintele Maia Sandu a subliniat că războiul din țara vecină a creat dificultăți pentru mai mulți agenți economici, dar, prin eforturile comune ale guvernării și mediului economic, aceste probleme pot fi depășite, investind în calitate, promovând bunul nume al țării noastre și cucerind piețe noi. 

„Uniunea Europeană este o piață mare și tot mai deschisă pentru produsele noastre. Aproximativ 65% din exporturile moldovenești merg spre UE, iar producătorii noștri au câștigat în 2023 în jur de 47 de miliarde de lei pe piața europeană. Vom continua să explorăm și alte piețe unde calitatea produselor noastre este apreciată”, a punctat șefa statului. 

img24001959

img24001959

img24001959

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!