ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CCI a participat la Târgul de Cariere organizat de CEVVC

12:33 | 05.04.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 5 apr. /MOLDPRES/. Camera de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova a participat la Târgul de cariere organizat de Centrul de Excelență în Viticultură și Vinificație din Chișinău (CEVVC), informează MOLDPRES.

Șefa secției Învățământ dual din cadrul CCI, Elena Movileanu, a subliniat rolul esențial al acestui eveniment în consolidarea sectorului vitivinicol și în formarea unei forțe de muncă calificate. Totodată, aceasta a adus sincere mulțumiri reprezentanților mediului de afaceri pentru implicarea și sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment.

„Contribuția activă și deschiderea de a împărtăși experiențele și perspectivele businessului autohton de către antreprenorii prezenți la eveniment sunt importante pentru tineri - viitorii angajați. Prin interacțiunile și discuțiile purtate vom reuși să creăm punți solide între tineri și mediul de afaceri, construind astfel fundamentul unei colaborări fructuoase. Suntem convinși că, prin efortul comun, întâlniri și discuții, vom reuși să creăm noi orizonturi și oportunități de dezvoltare profesională”, a spus Elena Movileanu.

Participanții au fost încurajați să valorifice oportunitățile oferite la eveniment pentru a-și îmbogăți cunoștințele, a relaționa cu profesioniștii din domeniu și a explora perspectivele de carieră.

img24002430

img24002430

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!