ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Patru ministere vor colabora mai intens pentru dezvoltarea turismului durabil în Republica Moldova

09:52 | 18.04.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Ministerul Mediului, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerul Culturii şi Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare au semnat ieri o rezoluție prin care cele patru autorităţi se angajează să sprijine dezvoltarea regională integrată a turismului și să sporească eforturile în stimularea investițiilor, lansarea de noi afaceri, diversificarea produselor turistice și promovarea regiunilor frumoase din țară, transmite MOLDPRES.

Înţelegerea vine ca răspuns la Studiul elaborat în cadrul Proiectului Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) „Dezvoltarea regională integrată a turismului: Politici și Intervenții”, cu recomandări privind planificarea eficientă a dezvoltării regionale, arătând centrele turistice importante și potențialul de dezvoltare a noilor afaceri. „Punerea în aplicare a recomandărilor experților va îmbunătăți cooperarea între autoritățile publice centrale și va spori și relația cu autoritățile locale. Mai mult de atât, va aduce beneficii în primul rând pentru comunităților locale, care au nevoie de susținere și expertiză pentru a-și valorifica potențialul turistic”, indică documentul.

Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a menționat că activitatea turistică trebuie să fie prietenoasă mediului și să impună un cadru clar de protecție a mediului. „Printr-o abordare sustenabilă putem genera o dezvoltare armonioasă a turismului pentru generațiile actuale, dar și cele viitoare”, a relevat oficialul.  

„Prin consolidarea eforturilor și coordonarea activităților, se urmărește stimularea investițiilor, creșterea competitivității și diversificarea ofertei turistice în Republica Moldova, contribuind la o dezvoltare armonioasă și durabilă a sectorului turistic la nivel național și regional”, a rezumat Lazarencu.

img24002826

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!