ro

 

Societate
23 Octombrie, 2026 / 09:48
/ 06 August, 2024

Circa 5300 de persoane au absolvit Programul național de studiere a limbii române

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 6 aug. /MOLDPRES/. Circa 5 300 de persoane din cele peste 12 000 care s-au înscris la Programul național de studiere a limbii române au absolvit deja cursurile. Cifrele au fost prezentate de Ministerul Educației și Cercetării, informează MOLDPRES.

La sfârșitul programului, participanții obțin un certificat cu indicarea nivelului de cunoaștere a limbii române, în conformitate cu prevederile Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.

Programul național de studiere a limbii române este destinat adulților care vor să își perfecționeze cunoștințele sau să studieze limba română de la zero. 

„Aș recomanda tuturor să vină la cursuri de învățare a limbii române. Este un mod de viață, învățăm în fiecare zi pe tot parcursul vieții. La aceste cursuri am aflat multe lucruri interesante. În societate vreau să vorbesc liber limba română și să fiu încrezătoare”, a menționat Elena Cravcenco, participantă la Programul național de studiere a limbii române.

Cursurile de limba română sunt gratuite și sunt organizate atât cu prezență fizică, cât și online. Durata unui curs este în medie de 120 de ore, în funcție de nivelul de competență lingvistică.

Pentru ediția din anul curent a Programului Național de Limbă Română, Ministerul Educației și Cercetării a alocat 10 milioane de lei.


 
Ultimele Știri
/ Acum 20 ore

Meteorologii au emis Cod galben de ploi puternice

/ Acum 20 ore

Noi reguli pentru parcări și transportul public în municipii. Parlamentul a votat proiectul privind mobilitatea urbană

/ Acum 21 ore

Parlamentul a ratificat Acordul dintre Republica Moldova și Regatul Danemarcei privind munca remunerată a membrilor de familie ai personalului diplomatic

/ Acum 21 ore

CSJ introduce noi instrumente pentru consolidarea integrității și uniformizarea practicii judiciare

/ Acum 21 ore

FOTO // Copiii din Bucovăț vor avea un spațiu modern de joacă și învățare în aer liber

/ Acum 22 ore

Elevii din clasele a IX-a–a XI-a pot obține o bursă integrală pentru un an de liceu în SUA

/ Acum 23 ore

Doi bărbați riscă închisoare pe viață pentru un omor comis într-un parc din Bălți

/ Acum 23 ore

Nicio sesizare privind escrocheriile telefonice în ultimele 24 de ore. IGP îndeamnă cetățenii să rămână vigilenți

/ Acum 23 ore

Patru școli profesionale și un colegiu din sudul țării vor primi peste 12 milioane de euro pentru modernizarea instituțiilor

/ Acum 1 zi

METEO // Vreme predominant noroasă și ploi slabe sunt prognozate pentru ziua de joi

/ Acum 1 zi

Șeful diplomației moldovenești despre incidentul de la frontiera cu Ucraina: „Dacă nu ar fi fost invazia Rusiei în Ucraina, aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat”

/ Acum 1 zi

Cazul ucraineanului găsit mort lângă frontiera cu Moldova. Poliția vine cu precizări

/ Acum 1 zi

Gheorghe Hajder: „Debitele mai mari de apă pe Nistru vor ajunge în centrul țării pe 23–24 octombrie"

/ Acum 1 zi

Întreprinderile silvice vor fi reorganizate pentru o gestionare mai eficientă a pădurilor. Reforma „Moldsilva”, în vizorul deputaților