Cronica ARHIVELOR // Gheorghe Pârlea, actorul care a dat viață comediei și scenei moldovenești
Actorul Gheorghe Pârlea, una dintre figurile reprezentative ale teatrului și filmului moldovenesc, rămâne în memoria publicului prin rolurile interpretate pe scena Teatrului „Luceafărul” și în numeroase producții cinematografice realizate la Moldova-Film și Telefilm-Chișinău. Agenția Națională a Arhivelor a readus în atenția publicului imagini de arhivă cu actorul Gheorghe Pârlea, surprins în câteva fotograme din comedia „Cine arvonește, acela plătește”, transmite MOLDPRES.
Comedia „Cine arvonește, acela plătește” a fost realizată în anul 1989 de studioul Telefilm-Chișinău, după scenariu și regia lui Gheorghe Urschi. Filmul îi reunește pe unii dintre actorii cunoscuți ai teatrului și cinematografiei moldovenești, printre care Gheorghe Pârlea și Gheorghe Urschi, duo artistic apreciat de public pentru umorul autentic și interpretările pline de naturalețe.
Pelicula face parte din producțiile umoristice populare ale sfârșitului anilor ’80 și reflectă, într-o manieră comică și satirică, realități sociale și tipologii umane specifice acelei perioade.
Născut la 6 mai 1944, în satul Vărăncău, Gheorghe Pârlea a fost actor de teatru, film și unul dintre umoriștii apreciați ai Republicii Moldova. O lungă perioadă de timp a format un cunoscut cuplu artistic alături de Gheorghe Urschi, cei doi devenind extrem de populari prin spectacolele și momentele umoristice prezentate publicului.
Actorul și-a început studiile în satul natal, continuându-le la Soroca, unde a studiat pianul și arta dramatică. A fost selectat încă de tânăr în trupa Teatrului „Luceafărul”, proaspăt înființată la acea vreme, debutând în spectacolul „Două culori”.
Ulterior, și-a continuat studiile la Institutul Teatral „Anatoli Lunacearski” din Moscova, revenind apoi la Chișinău, unde a interpretat numeroase roluri dramatice și de comedie. De-a lungul carierei, a jucat în spectacole montate de regizori importanți și a ocupat funcțiile de șef de trupă și director-adjunct al Teatrului „Luceafărul”. În 1989, a devenit primul director al instituției ales democratic de colectivul teatrului.
În perioada în care a condus teatrul, Gheorghe Pârlea a organizat și primul turneu al Teatrului „Luceafărul” în România, la Iași, Bacău și Botoșani. A activat în cadrul teatrului până la pensionare, continuând ulterior să apară în spectacole umoristice alături de Gheorghe Urschi.
Gheorghe Pârlea s-a stins din viață la 4 februarie 2017, la Chișinău, lăsând în urmă o carieră dedicată scenei și cinematografiei moldovenești.
BTA: Filmul dedicat celei de-a 99-a aniversări a savantului Minko Balkanski va fi proiectat în Franța
Artiști din 11 țări vor participa la Festivalul Internațional al Artelor Scenice BITEI 2026, organizat la Chișinău în perioada 21-31 mai
GALERIE FOTO // „Terapie în grup”, PREMIERĂ la Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”
PREMIERĂ la Teatrul Național „Satiricus I.L. Caragiale”. O comedie muzicală despre adevăr, terapie și regăsire
Viena a deschis oficial Eurovision 2026. Satoshi va evolua primul pe scenă
Cronica ARHIVELOR // Nicolae Ștefan Casso – filantropul basarabean care a susținut identitatea românească în Basarabia țaristă
Cronica ARHIVELOR // 10 Mai – zi cu semnificație istorică: Carol I depune jurământul
Centrul Cultural „Universul” prinde contur: pe 13 mai începe procesul participativ de dezvoltare
FOTO // Republica Moldova găzduiește, în premieră, Caravana „José Antonio Viñas”
Cronica ARHIVELOR // Ștefan Petrache, imagini rare din debutul artistului alături de legendara formație Noroc
Parlamentul marchează Noaptea Muzeelor printr-un program special pentru public
Republica Moldova a inaugurat primul pavilion național la Bienala de Artă de la Veneția
PREMIERĂ // „Oameni care dispar”, destinul jurnalistei Anna Politkovskaia, pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu”
GALERIE FOTO // „Oameni care dispar”, noua premieră a Teatrului Național „Mihai Eminescu”
DOC // Rusia intenționează să ofere cetățenie locuitorilor din regiunea transnistreană. Decizia, calificată drept „propagandistică”
FOTO, VIDEO // Șefa statului Maia Sandu, întâmpinată de președintele eston Alar Karis, la Tallinn
CEC anunță ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi și referendumurile de duminică
VIDEO // Adunarea Cetățenească privind reforma administrației publice locale, organizată la Chișinău. Speakerul Igor Grosu: „Avem nevoie de discuții, maturitate civică și politică”
FOTO // Vernisajul Vinului de Primăvară a reunit la Chișinău 66 de vinării și peste 500 de vinuri
FOTO // Alte două curți, modernizate în cadrul Programului guvernamental „Curtea Europeană”, inaugurate la Chișinău
Ziua Internațională a Familiei marcată sâmbătă printr-un festival la Grădina Botanică din Chișinău
VIDEO // Satoshi va evolua în această seară cu numărul 16 în marea finală Eurovision 2026
Opt cazuri de febră Q înregistrate în Republica Moldova. ANSP intensifică măsurile de supraveghere
Volodimir Zelenski amenință cu represalii după sângerosul atac rusesc asupra Kievului
România raportează un caz de hantavirus confirmat în urma testării de laborator
METEO // Ploi cu descărcări electrice, în weekend
Trafic suspendat în centrul Chișinăului. Transportul public va fi redirecționat
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 16 mai
VIDEO // Bazinul USM, la etapa finală a lucrărilor de renovare
Peste 950 de profesori vor evalua examenele naționale din 2026

Născut la 6 mai 1944, în satul Vărăncău, Gheorghe Pârlea a fost actor de teatru, film și unul dintre umoriștii apreciați ai Republicii Moldova. O lungă perioadă de timp a format un cunoscut cuplu artistic alături de Gheorghe Urschi, cei doi devenind extrem de populari prin spectacolele și momentele umoristice prezentate publicului.