Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” își deschide cortina: artiști din 12 țări, pe scena de la Chișinău
Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu” va fi inaugurat duminică, 14 septembrie, la Chișinău. Ediția din acest an este dedicată celebrei soprane Maria Bieșu, Primadona Operei Naționale, de la a cărei naștere se împlinesc 90 de ani. Evenimentul, ajuns la cea de-a 33-a ediție, va reuni pe scena Teatrului Național de Operă și Balet artiști de renume internațional – 20 de invitați speciali din peste 12 țări, transmite MOLDPRES.
Publicul este așteptat să se bucure de un program de înaltă ținută artistică, menit să valorifice forța expresivă a operei și baletului, considerate forme supreme ale emoției și rafinamentului artistic. Cu prilejul deschiderii, în holul Operei a fost vernisată expoziția „Ave Maria” a artistului plastic Ion Moraru.
Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, a declarat la conferința de presă că festivalul este „un pilon important pe care se sprijină imaginea culturii Republicii Moldova”:„La cea de-a 33-a ediție, vorbim deja despre maturitate și despre un lucru bine pus la punct. Pe durata acestor ani, festivalul a crescut nu o singură generație de spectatori și artiști. Pentru artiști, evenimentul oferă o scenă internațională de manifestare, iar pentru spectatori – acces la cultură: opera și baletul, cele mai rafinate forme de artă. Sunt bucuros să constat că Teatrul „Maria Bieșu” își are publicul consacrat, care în fiecare an așteaptă cu nerăbdare acest festival. Îmi exprim recunoștința atât pentru artiștii care vor evolua, cât și pentru oamenii din culise, fără de care magia scenei nu ar fi posibilă. Invit publicul să vină la concertele de operă și balet, să savureze muzica și creațiile artiștilor cu renume internațional”.
Ediția din acest an se desfășoară sub semnul comemorării și al celebrării artistice, aducând un repertoriu de referință al operei și baletului clasic.„Este o ediție dedicată împlinirii a 90 de ani de la nașterea Primadonei operei naționale, Maria Bieșu. Am decis, împreună cu Academia de Științe a Moldovei, să organizăm și o masă rotundă dedicată sopranei Maria Bieșu, Artistă a Poporului”, a spus Nicolae Dohotaru, directorul TNOB.
Programul festivalului cuprinde șapte spectacole de operă și balet, desfășurate în perioada 14 septembrie – 5 octombrie. Pe scena Operei din Chișinău vor evolua artiști consacrați din Franța, Germania, Ucraina, Grecia, Chile, Cuba, Polonia, Italia, România, Țările de Jos, Spania și Azerbaidjan, alături de colectivele artistice ale TNOB „Maria Bieșu”: soliști, orchestră, cor, trupă de balet și corul de copii.Directorul artistic Cristian Spătaru a menționat că spectacolele vor include premiere și titluri dedicate atât publicului matur, cât și copiilor. Printre invitați se numără dirijorii Valentin Urypin, Alexei Baklan, Vasile Lungu și Ayyub Guliyev, cel din urmă urmând să dirijeze opera lui Puccini „Turandot”.
„Spectacolul „Romeo și Julieta” va fi un debut în balet. E un spectacol la care s-a muncit foarte mult și este despre dragoste, ca și majoritatea spectacolelor din festival. Suntem deschiși pentru publicul amator de muzică și de frumos. Vom avea câteva premiere și chiar spectacole de operă pentru copii”, a declarat Spătaru.
Prima balerină a TNOB, Anastasia Homițcai, a precizat că vor fi prezentate două spectacole de balet: „Don Quijote” (Ucraina), dirijat de Alexei Baklan, și „Romeo și Julieta”, dirijat de Cristian Spătaru, readus pe scenă după mai mulți ani, în coregrafia lui Eugen Gârneț.Scenograful Iurie Matei a subliniat că spectacolele au fost restaurate și aduse la standarde internaționale.
„Bucuria mea este că scoatem pe scenă „Bal Mascat” exact cum l-a conceput Veaceslav Ocunev. Toate spectacolele sunt în stilistica și estetica contemporană. Când se deschide cortina, spectatorii noștri trebuie să vadă exact ceea ce se vede la Viena sau New York”, a declarat acesta.
Deschiderea oficială va avea loc cu opera „Bal Mascat” de Giuseppe Verdi, tragedie lirică în trei acte inspirată din asasinarea regelui Gustav al III-lea al Suediei în 1792. Rolul Ameliei va fi interpretat de Evelina Dobraceva, solistă de operă din Germania.„Sunt bucuroasă că joc acest rol în teatrul splendid al Mariei Bieșu. Emoțiile sunt puternice, mai ales văzând costumele purtate de Primadonă, care a atins cele mai înalte culmi ale operei”, a declarat artista.
Festivalul va continua pe 18 septembrie cu baletul „Don Quijote”, prezentat de artiștii din Ucraina, urmat de „Evghenii Oneghin”, „Elixirul Dragostei”, „Romeo și Julieta” și „Turandot”. Ediția aniversară se va încheia pe 5 octombrie cu un Concert de gală – un omagiu muzical și un gest de recunoștință adus memoriei Mariei Bieșu.
VIDEO // „Acces la Cultură” revine: finanțare pentru dezvoltarea vieții culturale din Republica Moldova
FOTO // A început Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”. Poetul omagiat prin poezie și evocări culturale
Teatrul Național „Mihai Eminescu” pornește în turneu. Spectacolul „Richard al III-lea” ajunge la festivalurile internaționale din România
VIDEO // Premieră cinematografică: „Femeia din Film: între Nistru și Prut”, documentar despre imaginea femeii în cinematografia moldovenească
Festivalul BITEI 2026 debutează la Chișinău. Programul evenimentului
VIDEO // Revenit acasă după Eurovision, Satoshi mulțumește diasporei și susținătorilor: „Am făcut totul din suflet pentru Moldova”
Centrul Național de Cultură Tradițională, lansat oficial după reorganizare
Tudor Zbârnea, expoziție aniversară: „Să căutăm lumina care vine dinspre pânză către noi”
FOTO // Patrimoniul și activitatea artistică din Criuleni, discutate în cadrul unei vizite a ministrul Culturii
Finanțare nerambursabilă pentru inițiative culturale: 49 de proiecte vor beneficia de suport în 2026
GALERIE FOTO // Vernisajul expoziției aniversare a maestrului Tudor Zbârnea
Biblioteca Națională continuă serile dedicate filmului moldovenesc. „Moldova-Film” revine în atenția publicului
Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru” revine la Chișinău și Ungheni. Programul evenimentului
Aurelian Silvestru a lansat volumul de reflecții și eseuri „Talentul n-are zile de odihnă”
Bursele studenților vor fi majorate din 1 septembrie
Republica Moldova va găzdui prima ediție a Expoziției internaționale „China Expo Auto, Mobilitate și Agrotech”
IGP a înregistrat 19 cazuri de escrocherii. Cetățenii, îndemnați să nu transmită bani persoanelor necunoscute
Republica Moldova și Slovacia își extind cooperarea în domeniul apărării
ANSP: risc scăzut pentru Republica Moldova în contextul focarelor de Ebola
Acord semnat la Chișinău. Republica Moldova și Islanda vor opera curse aeriene directe
„Restart în educație”, un nou model de guvernanță pentru școli. Ministrul Dan Perciun: „Ne propunem să creăm o legătură mult mai clară între politicile Ministerului Educației și ceea ce se întâmplă efectiv în școli”
Infrastructura feroviară, verificată în urma ploilor puternice. Specialiștii vor instala senzori pentru a monitoriza stabilitatea terenurilor
FOTO // Institutul Mamei și Copilului a fost dotat cu echipamente medicale moderne
VIDEO // Peste 70% din consumul de energie electrică, asigurat din surse regenerabile. Ministrul Dorin Junghietu: „O dependență mai mică de importuri și o siguranță mai mare pentru cetățeni”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu ministrul apărării al Slovaciei, Robert Kaliňák
Traian Băsescu a mulțumit președintei Maia Sandu pentru acordarea cetățeniei R. Moldova: „Rămân devotat cauzei integrării țării în UE”
DOC // Raport: Reforma justiției avansează, 60% dintre judecătorii supuși vettingului au fost evaluați
Șefa statului a semnat decretul privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu
DOC // Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a primit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „Îi mulțumesc pentru că a oferit țării noastre sprijin neîncetat”
MAE ucrainean califică drept „șantaj nerușinat” amenințarea Moscovei cu atacuri asupra Kievului





