ro

 

Cultură
03 Octombrie, 2026 / 00:18
/ 08 Iunie, 2021

Mai multe spectacole vor avea loc la Teatrul ”Luceafărul”

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 8 iun. /MOLDPRES/. Teatrul ”Luceafărul” va prezenta în perioada 11-13 iunie patru spectacole, informează MOLDPRES.

Astfel, pe 11 și 13 iunie, la ora 18.30, instituția va oferi publicului premiera spectacolului ”Fazanul” de Georges Feydeau, în regia lui Slava Sambriș.

Solicitat de agenție, Slava Sambriș, director artistic al instituției, a menționat că spectacolul ”Fazanul”, o comedie spumoasă ale cărei personaje fascinante, dar cu existențe nesigure, glisează ușor pe muchia ascuțită a riscului și aventurii, este realizat după un text al dramaturgului francez Georges Feydeau, cunoscut drept copilul teribil al teatrului de bulevard, o figură luminoasă şi fascinantă a farsei inteligente.

Potrivit sursei citate, în spectacolul ”Fazanul”, jocul aparențelor, încurcăturile de tot soiul, imprevizibilul şi răsturnările de situație sunt menite să declanșeze hohote de râs, iar rolurile se schimbă într-un ritm ameţitor, astfel încât păcălitorul devine foarte ușor păcălit.

”Edmond Pontagnac, un cuceritor fără portofoliu, este cel care declanșează o serie de întâmplări efervescente, în care soții, soți, amanți și amante se întâlnesc într-un joc al oglinzilor, fiecare dintre ei fiind reflectat din mai multe unghiuri, sub lumini diferite, pentru ca, la final, să se restabilească (dez)echilibrul inițial. O înlănțuire clocotitoare și surprinzătoare de întâmplări reașează lucrurile după logica sclipitoare a comediilor bulevardiere și ne dezvăluie, într-un final, cine e Fazanul. Titlul comediei este inspirat din jocul Fazan - un joc de cuvinte de abilitate mintală pentru doi sau mai mulți jucători; cel care pierde, primește titlul de Fazan”, a mai spus Slava Sambriș.

Din distribuție fac parte: Edmond Pontagnac  -  Ion Jitari, Vatelin - Radu Canțâr, Redilon - Andrei Suveică, Soldignac - Valentin Munteanu, Pinchard - Victor Triboi, Gerome  - Oleg Lungu, Jean - Oleg Lungu, Victor - Ion Prisacara, Administratorul - Dorina Tataru, Primul comisar - Oleg Macovei, Al doilea comisar - Ecaterina Dănuță, Lucienne Vatelin - Maria Anton, Cotilde Pontagnac - Irina Vacarciuc, Maggy Soldignac - Emilian Crețu, Dna Pinchard - Iraida  Bobescu, Armandine - Eleonora Dolghii și Clara - Inga Petica, Rodica Mereuță.

Pe 12 iunie, la 18.30,  teatrul readuce în scenă spectacolul ”A patra dimensiune” în regia lui Iurie Suveică, care are la bază textul dramaturgului italian Lugi Lunari – ”Tre sull’altalena” scris în 1989.

Potrivit organizatorilor, piesa  este o istorie uimitoare, povestită într-un limbaj simplu și mustind de umor, despre omul aflat la granița dintre viață și moarte, despre fricile care ne macină pe fiecare, despre speranțe și micile păcate ale fiecăruia dintre noi, despre neîncredere și incertitudine. Este un spectacol care îl pregătește pe spectator să fie gata pentru orice deznodământ și să-și schimbe radical percepția despre viață după urmărirea acestui spectacol. Perceput ca o comedie, textul este de fapt o satiră a cărei vizionare îți lasă un gust amar. Scris într-un stil savuros, palpitant, ”zgomotos” - specific dramaturgilor italieni, subiectul (deși analizat din toate perspectivele, care se lasă cu explicații amănunțite și multe discuții) reușește să țină viu interesul și atenția publicului.

Pe 13 iunie, la 12.00, teatrul readuce în fața publicului spectacolul ”Motanul Încălțat” după Charles Perrault în regia lui Băno Axionov. Spectacolul ne prezintă epopeea istețului motan și a fiului cel mic al morarului, mai nătâng de felul său. Pas cu pas, spectatorul este martorul unui lung șir de întâmplări neverosimile ale eroilor noștri, care ajung să cunoască valoarea lucrurilor, relațiilor și, mai cu seamă, a oamenilor. În final fiecare conștientizează că de la viață omul se alege nu cu ce primește, dar cu ce obține și e foarte important ca părinții să le dea copiilor încă din fragedă copilărie această lecție.


 
Ultimele Știri
/ 23 Septembrie, 2026

FOTO // Spectacolul „Ciuleandra” de Liviu Rebreanu marchează 30 de ani de la premieră la Satiricus. Teatrul îl readuce pe scenă

/ 23 Septembrie, 2026

VIDEO // Un cazan de bronz, vechi de aproape trei milenii, a fost salvat de specialiști la Fălești

/ 23 Septembrie, 2026

FOTO // Expoziția „BookM@p 2” aduce la Chișinău universul ilustrației de carte pentru copii

/ 23 Septembrie, 2026

FOTO // O nouă atracție turistică în Găgăuzia: „Ciotra găgăuză”

/ 23 Septembrie, 2026

FOTO // Peste 25 de olari și ceramiști, reuniți la expoziția „Moștenire vie”, la Muzeul Național de Etnografie

/ 22 Septembrie, 2026

FOTO // Invențiile poloneze care au schimbat lumea, prezentate într-o expoziție la Muzeul de Istorie și Etnografie din Mereni

/ 22 Septembrie, 2026

Expoziția „CLARA – Artă pentru prevenție” deschide la Chișinău un program de evenimente despre corp și sănătate

/ 22 Septembrie, 2026

FOTO // Turiștii pot descoperi specificul arhitectural al Orheiului Vechi prin intermediul unui nou ghid

/ 22 Septembrie, 2026

FOTO // Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // „Prepeleacul”, obiectul neobișnuit care păstrează o parte din istoria satului Iurceni

/ 22 Septembrie, 2026

Liedul basarabean, adus mai aproape de public prin trei concerte la Butuceni, Cahul și Chișinău

/ 22 Septembrie, 2026

Republica Moldova urmărește aderarea la rețeaua TRADUKI. Subiectul, discutat de ministrul Dan Suruceanu cu ambasadorul Germaniei

/ 22 Septembrie, 2026

Arcul de Triumf din Chișinău va fi înregistrat ca proprietate publică a statului

/ 22 Septembrie, 2026

FOTO // Peste 2 000 de spectatori au participat la Zilele Filmului Românesc de la Chișinău

/ 21 Septembrie, 2026

VIDEO // „Caligula”, spectacolul Teatrului „Ivan Franko” din Kiev, a fost prezentat la Chișinău