ro
Cultură
07 Septembrie, 2025 / 16:28
/ Acum 2 zile

Bookfest 2025 // Muzeografa Varvara Buzilă a lansat o carte dedicată istoriei Muzeului Satului: „Noi toți suntem produsul arhitecturii populare”

Doina Pozdirca
Reporter

Muzeografa și etnografa Varvara Buzilă a lansat volumul care reflectă istoria și conceptul Muzeului Satului din Chișinău. Lucrarea reunește eforturile mai multor generații de arhitecți, etnografi, muzeografi și oameni de cultură și a fost lansată joi, 4 septembrie, în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău, informează MOLDPRES.

„Muzeul Satului din Chișinău” își propune să readucă în prim-plan ideea edificării acestui muzeu, proiect de importanță majoră pentru păstrarea și promovarea patrimoniului rural din Republica Moldova.

„Pentru mine este o continuitate a activității de creație, dar și munca a multor generații de arhitecți, constructori, gospodari, oameni de știință. Noi toți, ca societate, ca neam, ca oameni, suntem produsul arhitecturii populare. Muzeul satului se dorește să fie aici, la Chișinău, pentru că la Chișinău duc toate drumurile satelor noastre, de asta și se numește Muzeul Satului din Chișinău. Este o carte scrisă în spiritul zilelor noastre, în mod firesc ar fi trebuit să apară cel puțin cinci cărți despre viața satului, dar este așa cum este, din motivul lipsei de timp”, a declarat pentru MOLDPRES autoarea volumului, Varvara Buzilă.


 Directorul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, Petru Vicol, a subliniat importanța apariției acestei cărți atât pentru instituție, cât și pentru societate.

„Mă bucur pentru apariția acestei lucrări, importantă nu doar pentru Muzeul de Etnografie, dar și pentru societate, pentru că această carte reflectă istoria satului, este despre Muzeul Satului. Cartea de astăzi este un demers în primul rând către societatea noastră, către autoritățile statului, către noi toți, de a pune umăr la umăr și de a ridica acest muzeu al satului. Noi, cei de la Muzeul Național de Etnografie, am promovat și continuăm să promovăm această idee, dar fără o implicare a societății ne va fi foarte dificil”.

Și reprezentanții Ministerului Culturii au apreciat valoarea lucrării.

„O lucrare de mare valoare pentru cunoașterea și promovarea patrimoniului etnografic al Republicii Moldova. Am avut ocazia să parcurg sumar cartea și pot afirma că ea redă cu grijă și pasiune eforturile considerabile depuse pentru înființarea și dezvoltarea acestui muzeu, datorate unor personalități marcante ale culturii, între care se distinge, în primul rând, regretatul arhitect Eugen Bâzgu”, a menționat secretarul de Stat al ministerului Culturii, Vlad Vornic.

Scriitorul și publicistul Andrei Prohin a completat că această carte este rezultatul unor ani de cercetare.

„Această carte înglobează munca autoarei de mai mulți ani, dar și rezultatul documentărilor mai multor cercetători pe parcursul câtorva decenii. Cartea reunește între copertele sale informații despre patrimoniul construit al localităților rurale, care au fost adunate de regretatul arhitect și etnolog, Eugen Bâzgu”.

Varvara Buzilă este unul dintre cei mai cunoscuți muzeografi și etnografi din Republica Moldova, autoare a numeroase studii dedicate patrimoniului cultural imaterial, portului popular și tradițiilor. Este doctor în filologie, expert în domeniul culturii tradiționale și promotor activ al includerii valorilor identitare în politicile culturale. De-a lungul carierei, a contribuit la numeroase proiecte de cercetare și a participat la acțiuni de conservare și promovare a tradițiilor românești, inclusiv la demersurile pentru înscrierea cămășii cu altiță pe Lista Reprezentativă UNESCO.

Recent cercetătoarea și etnografa Varvara Buzilă, a fost desemnată  câștigătoarea prestigiosului premiu european „Europa Noastră 2025”, la categoria „Campionii patrimoniului”.

Etnografa Varvara Buzilă, laureată a Premiului Europa Nostra: „E o bucurie să fac parte din cei care promovează patrimoniul național”