ro

 

Economie
16 August, 2026 / 07:11
/ 06 Septembrie, 2025

BNM extinde „Școala Finanțelor Moderne”

Banca Națională a Moldovei (BNM) a lansat cea de-a V-a ediție a programului educațional „Școala Finanțelor Moderne”, marcând o extindere semnificativă a inițiativei. Dacă până acum proiectul era dedicat exclusiv studenților și masteranzilor de la Academia de Studii Economice a Moldovei (ASEM), ediția din acest an aduce în premieră participarea masteranzilor de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova (USM), precum și a jurnaliștilor economici din țară, transmite MOLDPRES.

Potrivit BNM, programul este organizat cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR) și în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București (ASE), oferind participanților o experiență educațională complexă în România. Aceasta include prelegeri susținute de experți, sesiuni aplicate cu profesioniști din domeniul financiar-bancar, vizite la instituții de profil și activități culturale în orașe precum Iași, Brașov, Suceava și Sinaia.

„Banca Națională formează specialiști capabili să gestioneze cu responsabilitate domeniul financiar, dar contribuie și la consolidarea jurnalismului economic, pentru ca publicul să poată înțelege, într-un limbaj clar și accesibil, realitățile economice”, a declarat guvernatoarea BNM, Anca Dragu.

La finalul programului, participanții vor crea materiale jurnalistice explicative pentru promovarea educației financiare și vor primi certificate semnate de guvernatorii BNM și BNR, precum și de rectorii ASE București și ASEM.

Inițiativa urmărește consolidarea unei culturi economice solide în rândul tinerilor profesioniști și al presei economice, contribuind la o mai bună înțelegere publică a mecanismelor financiare.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

DOC// R. Moldova accesează o finanțare de 150 de milioane de euro pentru proiectul „Livada Moldovei II”. Legea, publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 2 zile

VIDEO // Podul peste râul Lunguța din Taraclia intră într-o nouă etapă de reparație

/ Acum 2 zile

Se ieftinesc carburanții. Benzina coboară sub pragul de 30 de lei

/ Acum 2 zile

Ministerul Infrastructurii clarifică tranzitul mărfurilor ucrainene și dă asigurări că exportatorii moldoveni nu vor fi afectați

/ Acum 2 zile

Energocom a achiziționat integral volumele de gaze necesare pentru următorul sezon rece

/ Acum 2 zile

ANSA cere fermierilor să țină evidența tratamentelor fitosanitare în perioada recoltării

/ Acum 2 zile

Venituri de circa 100 de milioane de lei declarate de influenceri și vloggeri, cu obligații fiscale de peste 12 milioane de lei achitate la buget

/ Acum 2 zile

Expoziția „Produs Autohton” va fi inaugurată pe 28 august la Moldexpo: două recorduri naționale și peste 300 de companii participante

/ Acum 2 zile

Leul se apreciază față de principalele valute. Euro coboară sub pragul de 20 de lei

/ Acum 3 zile

Republica Moldova își modernizează sectorul piscicol printr-un program strategic până în 2030

/ Acum 3 zile

VIDEO // Conferința Națională Vitivinicolă revine la Chișinău cu ediția a XI-a, pe 25 august

/ Acum 3 zile

Fermierii mai au două zile pentru a solicita plățile directe pentru lapte

/ Acum 3 zile

Un nou sens giratoriu va fi amenajat la intrarea în municipiul Cahul

/ Acum 3 zile

Zece kilometri de pe drumul național R3 din raionul Cimișlia vor fi reabilitați