ro

 

Cultură
13 Iulie, 2026 / 00:14
/ 30 Septembrie, 2021

O carte de scriitoarea Larisa Turea a fost lansată la un muzeu din capitală

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu” a organizat ieri în cadrul „Miercurilor literare” lansarea volumului „Cartea foametei” (ediția a treia, 2021) de Larisa Turea, informează MOLDPRES.

În debutul manifestării, Maria Șleahtițchi, directorul instituției și moderatoarea evenimentului, a menționat că aceasta este o carte deosebită, care vorbește despre tragedia neamului nostru. ”Cartea este o poveste specială despre o dădacă, cea care își mâncase copilul în timpul foametei. Autoarea a inclus poveștile oamenilor simpli, precum și a unor personalități despre acest eveniment foarte trist”, a subliniat Maria Șleahtițchi.

Potrivit scriitorului Ion Hadârcă, aceasta este o carte de iluminare asupra adevărului, asupra dramei noastre naționale.

Solicitată de agenție, Larisa Turea a menționat că volumul cuprinde 560 de pagini. ”Este o ediție adăugită. Vrem să arătăm că, deși s-a făcut totul ca populația băștinașă să fie distrusă prin teroare și înfometare, prin marginalizare și umilință, totuși au rămas oameni. Mulți dintre ei și-au păstrat calitățile cele mai puternice. Am un material foarte interesant din satul Avdarma, din regiunea autonomă găgăuză. Ei au un muzeu foarte bogat, unde este și despre foamete și au făcut un memorial. Este unul dintre puținele memoriale care este dedicat celor care au murit prin înfometare. Am făcut un interviu cu Vera Stratulat din Voroteț, Orhei, o fostă învățătoare care a ridicat din mijloacele ei financiare un monument în memoria celor trei copii care au căzut victime atunci, în timpul foametei. Am ales să nu depăn eu istoriile, mi s-a părut mai nimerit monologul, pentru a face auzită vocea singulară, distinctă a fiecăruia. Nu încetez să mă minunez de frumusețea acestui cor de voci, de demnitatea umană amplificată”, a precizat autoarea.

Scriitoarea a afirmat că s-a străduit să adune mai mulți martori și supraviețuitori. ”Cartea conține numeroase materiale de arhivă. Prima ediție a apărut în 1991, fiind semnată împreună cu regretatul meu soț, Valeriu Turea, iar a doua ediție, la București, în 2008. În baza cărții mele au fost montate două spectacole la Teatrul Național Radiofonic din București (”Pâinea cea de-a pururi” și ”Plânsul pământului”, în regia lui Petru Hadârcă), un spectacol – ”Seceta roșie” la Iași. La Radio Moldova a fost montat un spectacol pentru copii – ”Pâinică de la iepurele șchiop”, care a luat premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic”, a mai spus autoarea.

Larisa Turea s-a născut la 29 februarie 1952 în satul Călinești, raionul Fălești. În 1974 a absolvit Facultatea de filologie, secția ziaristică a Universității de Stat din Moldova. A activat la cotidianul ”Moldova Socialistă” (1973-1977), la revista ”Moldova” (1977-1990), revistele ”Lanterna magică” și ”Sud Est” (1987-1992). În 1992-1997 a fost viceministru al Culturii și Cultelor, șef-adjunct al Direcției Principale Teatru și Învățământ Artistic. Din 2000 până în prezent este secretar al Teatrului Național ”Mihai Eminescu”. A editat cărțile ”Portrete în relief” (1987), ”Cartea foametei” (împreună cu Valeriu Turea, 1991), ”În do major/Eugen Doga” (2007), ”Cartea foametei” (2008), ”ABC Doga, un destin în do major” (2018) ș.a. Larisa Turea este deținătoare a premiului Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, dar și a altor premii literare.


 
Ultimele Știri
/ 02 Iulie, 2026

Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Biserica de lemn din Palanca, simbol al patrimoniului din Călărași de peste două secole

/ 02 Iulie, 2026

Ministerul Culturii a lansat grupul de lucru pentru elaborarea Strategiei mass-media

/ 02 Iulie, 2026

Ștefan cel Mare, comemorat în Republica Moldova: 522 de ani de la moartea domnitorului

/ 02 Iulie, 2026

FOTO // Peste 15 mii de vizitatori la expoziția „Teroarea de stat în Moldova sovietică” din PMAN

/ 02 Iulie, 2026

FOTO // Viața și opera lui Vasile Vasilache, readuse în atenția publicului la Muzeul Național al Literaturii Române

/ 01 Iulie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Dumitru Matcovschi, într-o fotografie de arhivă din copilărie

/ 01 Iulie, 2026

FOTO // Tradițiile românești au reunit comunitatea moldovenilor din Norvegia de Ziua Iei

/ 01 Iulie, 2026

FOTO // Creativitatea tinerilor designeri din Republica Moldova, premiată la concursul „Next Generation”

/ 01 Iulie, 2026

Cronica ARHIVELOR // Roland Vieru, regizorul care a îmbinat cinematografia cu artele plastice

/ 30 Iunie, 2026

FOTO // Literatura anului 2025, apreciată la Gala Uniunii Scriitorilor din Moldova

/ 29 Iunie, 2026

Memoria istorică și identitatea culturală, promovate la prima ediție a Festivalului de Film și Istorii

/ 29 Iunie, 2026

Ministrul Culturii, în vizită la Casa-Muzeu „La vatra cobzarului”. „Un loc în care se vede multă pasiune și grijă pentru muzica”

/ 29 Iunie, 2026

GALERIE FOTO // Culoare, tradiție și identitate la Ziua Națională a Portului Popular

/ 27 Iunie, 2026

FOTO // Spectacolul „1946”, prezentat în cadrul expoziției „Teroarea de stat în Moldova Sovietică. Amploare, victime și făptași” din PMAN