ro
Cultură
05 Septembrie, 2025 / 20:39
/ Acum 9 ore

Romanul „Când ești fericit, lovește primul”, de Tațiana Țîbuleac, lansat la Bookfest Chișinău

Romanul „Când ești fericit, lovește primul”, semnat de scriitoarea Tațiana Țîbuleac, a fost lansat în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău. Potrivit autoarei, ideea cărții a pornit de la o discuție personală cu tatăl ei despre ce înseamnă fericirea pentru generații diferite, informează MOLDPRES.

„Această carte a pornit de la un detaliu foarte personal, de la o discuție pe care am avut-o cu tatăl meu acum aproximativ cinci ani. Eram la Chișinău și am mers să-mi vizitez părinții. La un moment dat, am început să vorbim despre fericire – o temă la care oamenii, din când în când, se opresc să reflecteze”, a spus autoarea.

Discuția a scos la iveală diferențele dintre generații în ceea ce privește percepția fericirii.

„Ne-am dat seama că, pentru tata și pentru generația lui, fericirea înseamnă ceva destul de diferit față de ceea ce înțelege generația noastră prin acest concept. Discutând despre ce înseamnă fericirea pentru fiecare dintre noi, am realizat că există totuși un fir care ne leagă”.

Tațiana Țîbuleac a mărturisit că această idee s-a transformat într-o temă esențială a romanului.

„Amândouă generațiile – generația părinților mei și generația mea – sunt, într-o anumită măsură, generații sacrificate. Intelectualii au suferit, dar și primul val de migranți a avut de îndurat dificultăți. În discuția noastră, am descoperit că există o frică comună: teama că, atunci când ești prea fericit, urmează să se întâmple ceva rău. Mi-am dat seama că această teamă ne definește, ne leagă. Și am spus: despre asta ar trebui să scriu o carte – despre frica de a fi fericit. Pentru că, anticipând mereu că urmează ceva rău, nu putem trăi fericirea până la capăt”.

Tațiana Țîbuleac este o scriitoare din Republica Moldova, stabilită la Paris. Ea s-a remarcat cu volumul de proză scurtă „Fabule moderne” (2014), urmat de romanul „Vara în care mama a avut ochii verzi” (2016), distins cu Premiul Uniunii Europene pentru Literatură. A urmat „Grădina de sticlă” (2018), care i-a adus recunoaștere internațională. Scriitura sa este caracterizată de intensitate emoțională și explorarea temelor legate de familie, traumă, migrație și fragilitatea umană.