Romanul „Tema pentru acasă” al scriitorului Nicolae Dabija a apărut în SUA
Chişinău, 21 mar. /MOLDPRES/. Romanul scriitorului Nicolae Dabija „Tema pentru acasă”, care a cunoscut opt ediții cu un tiraj total de 60 000 de exemplare, ceea ce constituie un record pentru o carte de proză românească, tradus în mai multe limbi și apreciat în Franța cu prestigiosul Premiu „Prix de l’ Autre Edition”, a apărut recent și în Statele Unite ale Americii, informează MOLDPRES.
Lansat în librăriile din SUA cu titlul „Resurrection from hell” („Înviere în infern”), traducerea engleză fiind efectuată de Dr. Nicholas Andronesco, profesor la Universitatea din Stamford, Connecticut, romanul „Tema pentru acasă” a fost tipărit de către editura „Lumina Publishing Hous” în seria „Love story collection” (Colecția poveștilor de dragoste) într-un tiraj de masă.
Romanul poartă subtitlul: „Bessarabia, My Love” („Basarabia, dragostea mea”), avînd și o prefață prin intermediul căreia traducătorul lansează pe plan mondial „metoda Andronesco” de analiză Cibernetico-Literară a unei lucrări artistice, făcînd paralele și găsind mai multe corespondențe între romanul „Tema pentru acasă” și piesa „Romeo și Julieta” de William Shakespeare.
Pe coperta a patra a cărții sînt reproduse opiniile mai multor personalități din diverse țări ale lumii referitoare la roman. Astfel, dr. Anneli Ute Gabanyi, Directorul Institutului de Studii Est Europene din Berlin (Germania) a constatat că „personajele principale din „Tema pentru acasă”, Maria și Mihai, sînt modele pentru întreaga umanitate”, iar dr. Justo J. Padrón, Spania, candidat la Premiul Nobel pentru 2016 a menţionat: „Mă bucur pentru marele succes pe care al are „Tema pentru acasă” în Franța, dar și în aria altor culturi”.
La rîndul său, dr. Jean-Paul Gavar-Perret, poet și critic literar, Universitatea Savoie (Franța) a afirmat că „Romanul „Tema pentru acasă” este un „imn” adus oamenilor care știu să învingă, un îndreptar de luptă contra tuturor nedreptăților lumii”, iar dr. Nicolas Andronesco, poet, nominalizat în 2007 ca cel mai important om de știință al Universității din Connecticut, SUA a spus că „Tema pentru acasă” este o capodoperă literară, care știe să-l impresioneze pe cititor printr-o excepțională narațiune de dragoste.”
Dr. Jon Cepoi, inginer NASA, SUA, a constatat că „această minunată carte trebuie să devină film. Sinopsisul acestei povestiri de dragoste urmează a fi depus la Departamentul de scenarii la studioul Hollywood”, iar dr. Ognian Stamboliev, critic literar din Bulgaria a subliniat că „Lucrarea lui Nicolae Dabija, pe care am tradus-o în bulgară, merită indiscutabil Premiul Nobel pentru literatură”.
La sfîrșitul acestei cărți sînt inserate două biobibliografii desfășurate – cea a autorului cărții, Nicolae Dabija, și cea a traducătorului, profesorului american Nicolas Andronesco.
Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948 în satul Bişcotari, astăzi Codreni, raionul Cimişlia. În 1972, a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova. În 1975, a debutat cu volumul „Ochiul al treilea”, urmat de cărţile de versuri: „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămaşă”, „Lacrima care vede”, „Oul de piatră”, „Cerul lăuntric”, „Tăceri asurzitoare” ş.a. Este laureat al unor prestigioase festivaluri internaţionale de poezie, precum şi al Premiului Academiei Române. În februarie 2017, Nicolae Dabija a fost distins cu Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Poezie din Havana, Cuba.
(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)
Ziua Internațională a Poeziei. Cătălina Balan, poeta care a transformat vulnerabilitatea în sursă de inspirație: „Fiecare vers este un strigăt și un destin care se scrie”
Un nou turneu european al Teatrului „Mihai Eminescu”: două spectacole vor fi jucate pe scenele din Italia și Bruxelles
Ministerul Culturii promovează lectura în rândul copiilor prin Programul „Citește-mi 100 de povești”
FOTO // Expoziția „Viața noastră” a artistului Emil Childescu, vernisată la Muzeul Național de Artă
Monumentele istorice din Chișinău, vizitate de miniștrii Culturii din Moldova și Grecia
VIDEO // Cântec, dans și dor: moldovenii din Portugalia au sărbătorit „Mărțișorul”
FOTO // Elevi din Chișinău au adus un omagiu eroilor din 1992 prin expoziția „Aripi de pace și speranță”
VIDEO // Statul restaurează un simbol cultural al ţării: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți intră în reparație capitală
Republica Moldova și Grecia au semnat un Memorandum privind conservarea și restaurarea patrimoniului cultural
Actorul român Marius Manole a lansat la Chișinău volumul „Fericirea e în actul următor”
Festivalul Filmului Francofon revine la Chișinău
„Soarele întârzie să răsară...”, romanul unui secol al Basarabiei, lansat la Chișinău
Cristian Jardan și reprezentanta UNHCR au discutat despre integrarea refugiaților ucraineni prin cultură
INTERVIU MOLDPRES // Artistul Pavel Obreja, autorul sculpturilor de pe străzile Chișinăului: „Lucrările sunt oglinda sufletului meu, modul în care comunic cu lumea”
Creștinii ortodocși intră în Săptămâna Mare
BTA: Creșterea prețurilor la combustibil cuprinsă între 18,7% și 37% în primele cinci săptămâni ale războiului din Iran
Misiunea Artemis 2 va survola astăzi Luna
Serviciul Vamal a încasat peste 888 de milioane de lei în ultima săptămână
Leul moldovenesc începe săptămâna cu apreciere față de euro și dolar
Trei persoane, inclusiv un copil, au murit în urma unui atac nocturn asupra Odesei
OPEC+ va majora producția de petrol pentru a stabiliza piața globală
Agenda evenimentelor, luni, 6 aprilie
Donald Trump către Iran: „Deschideţi naibii Strâmtoarea, ticăloşi nebuni, sau veţi trăi în iad! O să vedeți voi!”
Escaladare verbală între Washington și Teheran pe tema Strâmtorii Ormuz
Kievul se pregătește pentru vizita unei delegații americane în dosarul războiului cu Rusia
Tensiuni SUA–Iran: noi amenințări privind Strâmtoarea Ormuz
FOTO // Două fântâni istorice din ariile protejate ale Republicii Moldova au fost restaurate
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES: Paștele în Moldova - între spiritualitate, natură și autentic rural
Paștele catolic, marcat de restricții și tensiuni în Ierusalim
VIDEO // Ambasadoarea UE în Moldova, Iwona Piórko s-a întâlnit cu supraviețuitorii regimurilor represive la Centrul „Memoria”