ro

 

Societate
05 Aprilie, 2026 / 19:47
/ Acum 2 ore

FOTO // Două fântâni istorice din ariile protejate ale Republicii Moldova au fost restaurate

Două fântâni cu valoare istorică din ariile protejate ale Republicii Moldova au fost restaurate și reintroduse în circuitul comunitar și turistic, în cadrul unui proiect dedicat protecției mediului și dezvoltării durabile, transmite MOLDPRES.

În satul Tudora, raionul Ștefan Vodă, parte a Parcul Național „Nistrul de Jos”, a fost reabilitată cea mai veche fântână din localitate. Amplasată în centrul satului, cu aproximativ 600 de locuitori, aceasta va deservi atât populația, cât și instituțiile educaționale și sociale din apropiere. Fântâna are o importantă valoare simbolică pentru comunitate și urmează să fie inclusă în traseele turistice locale. Costul lucrărilor s-a ridicat la 288.774 de lei, dintre care 80% au fost acoperiți de Primăria Tudora, iar 20% de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare.

O a doua intervenție a avut loc în satul Neculăieuca, raionul Orhei, în apropiere de Mănăstirea Hirova, situată în Parcul Național Orhei. Aici a fost restaurată și amenajată „Fântâna Pelerinului”, care oferă acces la apă potabilă vizitatorilor mănăstirii și turiștilor din zonă. Localitatea are circa 1.300 de locuitori, iar valoarea totală a lucrărilor a fost de 65.706 lei, din care 78% au fost finanțați de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare și 22% de administrația publică locală.

Lucrările au fost realizate de organizația EcoContact, în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului ariilor protejate din Republica Moldova prin dezvoltarea instituțională, consolidarea capacităților și restaurarea habitatelor”. Inițiativa este finanțată de Agenția Austriacă pentru Dezvoltare, ca parte a Parteneriatelor Internaționale Austria, și implementată în parteneriat cu Societatea Ecologică Biotica.

Restaurarea acestor obiective contribuie atât la conservarea patrimoniului local, cât și la dezvoltarea turismului rural și la îmbunătățirea accesului la resurse de apă pentru comunități și vizitatori.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

VIDEO // ADR Centru Moldova își consolidează capacitățile instituționale printr-un parteneriat strategic cu specialiști din România și Italia

/ Acum 1 zi

Investiții europene de 860 mii de euro pentru modernizarea infrastructurii și a serviciilor de salubrizare în raionul Leova

/ Acum 1 zi

Patru operatori de apă și canalizare din Moldova primesc asistență pentru reducerea pierderilor de apă în rețele

/ Acum 1 zi

ANSA a organizat sesiuni de instruire pentru consolidarea controlului asupra produselor de origine animală

/ Acum 1 zi

FOTO // Republica Moldova își extinde prezența în China prin viitoare acorduri de colaborare la nivel de administrație locală

/ Acum 1 zi

VIDEO // Ungheni: grădiniță modernizată la Măcărești și acces extins la apă potabilă în Frăsinești, prin Programul „Satul European”

/ Acum 1 zi

Experți de pe ambele maluri ale Nistrului s-au reunit pentru a discuta măsuri urgente de protecție a mediului

/ Acum 1 zi

Procurorii Alexandru Cernei și Alexandru Morcov au promovat evaluarea externă

/ Acum 1 zi

Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă ploi slabe și cer noros

/ Acum 1 zi

Atenție, călători! Activitatea postului vamal Leova–Bumbăta va fi sistată temporar

/ Acum 1 zi

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Creșterea nivelului apei în râul Nistru poate aduce reziduuri petroliere. Intervenim rapid pentru a menține calitatea apei”

/ Acum 1 zi

Accident grav la Telenești. Un bărbat de 65 de ani a decedat la fața locului

/ Acum 1 zi

Noi pete petroliere pe râul Nistru. Autoritățile au dispus consolidarea și extinderea barajelor antipoluare

/ Acum 2 zile

VIDEO // Droguri de peste 100 000 de lei. Un bărbat din Comrat, reținut pentru distribuirea substanțelor narcotice