S-au împlinit 80 de ani de la nașterea scriitoarei Lidia Istrati
Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Prozatoarea Lidia Istrati, doctor în științe biologice, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, ar fi împlinit astăzi 80 de ani, informează MOLDPRES.
S-a născut în 1941, în satul Sofia, raionul Drochia. Și-a făcut studiile la Institutul Agricol din Chișinău (actualmente Universitatea Agrară de Stat din Moldova), pe care l-a absolvit în anul 1962. Și-a continuat studiile de doctorat Academia de Științe a Republicii Moldova. În 1971 a obținut titlul de doctor în biologie. După absolvirea institutului, a activat în calitate de profesoară în satul Bujor, raionul Hâncești, apoi a fost redactor și șef de redacție la Editura „Știința”, director al Muzeului Republican de Literatură „Dimitrie Cantemir” (1988-1990). Deputat în două legislaturi ale Parlamentului Republicii Moldova (1990-1997).
În literatură a debutat cu volumul de nuvele „Nica” (1978). Nuvela „Îngăduie, omule”, inclusă în această culegere, provocase încă la tipărirea sa în revista „Nistru”, în 1968, opinii contradictorii: de la aprecieri elogioase ale psihologismului narațiunii până la acuzații de prezentare deformată a „luminoasei realități sovietice”, motiv pentru care nuvela a fost publicată cu o întârziere de zece ani.
Potrivit criticilor literari, proza Lidiei Istrati stă sub semnul eticului, al adevărului dur. Posedând rarul dar de povestitoare, prozatoarea a recuperat prin document figura legendară a lui Ștefan cel Mare, care a devenit simbolul renașterii naționale. S-a remarcat prin volumele de proză: „Tot mai departe”, „Scara”, „Goana după vânt”, „Nevinovata inimă”, „Fașă dalbă de mătase” (Timișoara, 2002, postum). Operele sunt bazate pe teme din viața cotidiană și probleme etice.
La sfârșitul anilor ᾽90 și până la dramaticul său deces a fost o aprigă luptătoare pentru trezirea și consolidarea conștiinței naționale. Prezență activă în viaţa publică. A luptat împotriva corupției și a mafiei. A fost președintă a Ligii Creștin-Democrate a Femeilor din Moldova. Din 1994 a reprezentat Blocul Țăranilor și Intelectualilor în Parlament. A semnat Declarația de Independență a Republicii Moldova în 1991. A fost distinsă cu ordinul „Gloria Muncii” (1996), iar în 2010 i s-a acordat post-mortem „Ordinul Republicii”. În 2017, pe fațada casei în care a locuit, a fost instalată o placă comemorativă.
S-a stins din viață la 25 aprilie 1997, la Chișinău.
România invită Republica Moldova la Târgul de Carte de la Frankfurt. Stand comun în 2028
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești se deschide astăzi la Chișinău
GALERIE FOTO // „Suntem ceea ce iubim”: Teatrele Naționale Românești se reunesc la Chișinău
Cronica ARHIVELOR // Nicolae Sulac, vocea emblematică a muzicii populare
Republica Moldova și Danemarca vor extinde cooperarea în domeniul culturii, cinematografiei și mass-media
Cronica ARHIVELOR // Ion Arachelu, actorul care a dat culoare comediei pe scenă și ecranul moldovenesc
FOTO // Arta și creația locală, reunite la cea de-a VIII-a ediție ARTSALE
Turul României 2026 debutează, în premieră, la Chișinău. Prima etapă se desfășoară integral în Republica Moldova
Cronica ARHIVELOR // Mihail Ciachir, preotul și cărturarul care a promovat limba română și cultura găgăuză
FOTO // Concert aniversar dedicat celor 45 de ani de creație ai compozitorului Constantin Rusnac
Republica Moldova și Grecia pregătesc noi proiecte în baza Memorandumului de cooperare culturală
Cronica ARHIVELOR // Eugeniu Coșeriu – savantul care a pus bazele lingvisticii integrale
Festivalul Internațional de Operă și Balet „Maria Bieșu”, inaugurat la Chișinău
FOTO // Președinta Maia Sandu a vizitat Bookfest Chișinău
Republica Moldova va lansa Sistemul e-consulat, pentru a moderniza modul de prestare a serviciilor consulare pentru cetățenii din diasporă
Măsurile speciale de acces la Aeroportul din Chișinău rămân în vigoare până pe 17 septembrie
VIDEO // Reforma justiției și combaterea corupției, în centrul discuțiilor la un forum de la Chişinău cu participare internațională
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026
Investiții de 326 de milioane de lei pentru modernizarea sistemelor de termoficare din Chișinău și 17 milioane de euro pentru cele din Bălți
LIVE // Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prezintă în Parlamentul European discursul privind Starea Uniunii
Lucrările de modernizare a sistemelor de alimentare cu energie termică din Chișinău și Bălți vor fi declarate de utilitate publică de interes național
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării are un nou secretar de stat
Guvernul a numit noi directori la SFS, CNAM, APP și AIPA
Guvernul anunță noi numiri la conducerea Serviciului Fiscal de Stat, APP, CNAM și AIPA
Ministerul Muncii și Protecției Sociale vine cu precizări: „Înscrierile pentru compensațiile la energie vor începe la 2 noiembrie”
Cronica ARHIVELOR // Dosare despre Rebeliunea de la Tatarbunar din 1924, digitizate și disponibile online
Parlamentul European aprobă liberalizarea temporară a comerțului pentru produsele armenești
Planul de acțiuni pentru guvernare deschisă 2026–2028: Secretariatul Parlamentului și societatea civilă au discutat viitoarele angajamente
Cinci persoane au murit după ce un autobuz de linie din Nikopol a fost atacat cu o dronă
VIDEO // Roberta Metsola, înainte de discursul privind Starea Uniunii: „Parlamentul European așteaptă răspunsuri privind competitivitatea, securitatea și nivelul de trai”