DOC // Decizia ANSA de suspendare a importului de carne de pasăre din Ucraina, publicată în Monitorul Oficial
Decizia Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) privind suspendarea importului de carne de pasăre din Ucraina, a fost publicată în Monitorul Oficial, informează MOLDPRES.
Potrivit ordinului semnat de directorul ANSA, Radu Musteața, decizia este luată pentru a asigura consumatorul din Republica Moldova cu produse alimentare sigure.
ANSA a anunțat luni, 26 ianuarie, decizia de suspendare temporară a importului de carne de pasăre și produse derivate din carne de pasăre, originare din Ucraina. Instituția a subliniat că decizia se bazează pe rezultatele unor investigații complexe, realizate în urma depistării substanței interzise metronidazol în loturi de furaje importate anterior din țara vecină.
Potrivit instituției, suspendarea importurilor va rămâne în vigoare până la prezentarea de către autoritatea competentă din Ucraina a unor garanții credibile, conforme standardelor naționale, privind controlul substanțelor interzise, trasabilitatea produselor și funcționarea eficientă a controalelor oficiale.
Solicitat de MOLDPRES, serviciul de presă al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare a comunicat că suspendarea temporară a importurilor de carne de pasăre dintr-o singură țară nu înseamnă neapărat un deficit pe piață. Potrivit MAIA, operatorii economici ar putea diversifica sursele de import, iar producătorii autohtoni pot valorifica cererea existentă prin extinderea capacităților de producție.
La începutul lunii ianuarie, analizele de laborator au depistat prezența substanței metronidazol în probele de furaje și probele de ouă pentru consum uman, prelevate de la o fermă avicolă din Republica Moldova. ANSA a inițiat o amplă anchetă pentru investigarea cazului. După depistarea substanței, 110 mii de păsări au fost supuse nimicirii.
În baza rezultatelor de laborator și a informațiilor acumulate în cadrul controalelor oficiale s-a concluzionat că sursa reziduurilor de metronidazol depistate în ouă și ser este hrana pentru animale în care a fost adăugat metronidazol de către producători. În acest context, ANSA a sistat importurile de furaje combinate, fiind solicitate informații și explicații de la autoritatea veterinară responsabilă din țara exportatoare.
Directorul CNMC, despre propunerea de instituire a stării de urgență: „Este o măsură de protecție a securității naționale”
Fonduri de 65 de milioane de lei, direcționate către fermieri în a treia săptămână a lunii martie
VIDEO // Dorin Junghietu: „Moldova este alimentată cu energie prin rute alternative, în timp ce linia Isaccea–Vulcănești rămâne deconectată”
Granturi de până la 50.000 de euro pentru agricultori: termenul de depunere a dosarelor, extins până la 6 aprilie 2026
Moldova înregistrează progrese importante în alinierea transporturilor la standardele UE, anunță directorul Secretariatului Permanent al Comunității Transporturilor
Peste 2400 de tone de benzină și motorină au fost importate luni în Republica Moldova
Echipele de drumari, mobilizate pentru întreținerea rețelei rutiere naționale
Defecțiunile la linia Isaccea–Vulcănești, în curs de remediere după atacurile din Ucraina
Cotații în creștere anunțate de BNM pentru euro și dolar
Linia electrică Isaccea–Vulcănești rămâne deconectată: autoritățile au activat rute alternative de alimentare, inclusiv cele patru linii de interconexiune de 110 kV dintre România și Moldova
Linia electrică Isaccea–Vulcănești, deconectată în urma atacurilor asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei
Operatorii moldoveni, obligaţi să utilizeze sistemul SENT la transportul de mărfuri în Polonia
ANTA preia modele moderne de gestionare a drumurilor de la partenerii din România
Ludmila Catlabuga: „Fermierii vor beneficia de sprijin financiar pentru motorina utilizată în lucrările de primăvară”
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România
Comisiile juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României se reunesc la Chișinău
UE va deveni membru fondator al Tribunalului pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei
Scutirile fiscale pentru raioanele de est ale Moldovei vor fi eliminate treptat
Majorările salariale pentru mai multe categorii de bugetari nu se amână. Ministrul Finanțelor: „A fost o problemă de comunicare”
VIDEO // Cinci persoane, reținute pentru escrocherii cu criptomonede și spălarea banilor
Ce înseamnă starea de urgență în sectorul energetic: explicațiile Ministerului Energiei
Noi tarife pentru distribuția și transportul energiei electrice, aprobate de ANRE
Atenție, șoferi! Amenzile rutiere aplicate în străinătate ar putea fi recunoscute și executate în Moldova