ro
Societate
09 Iunie, 2025 / 18:34
/ Acum 4 ore

Sistemele informaționale ale Aeroportului Internațional Chișinău au fost restabilite, iar activitatea revine treptat la parametrii normali

Sistemele informaționale ale Aeroportului Internațional Chișinău au fost restabilite, iar activitatea revine treptat la parametrii normali. Precizarea a fost făcută astăzi, la amiază, de administrația aerogării, transmite MOLDPRES.

Sursa citată a precizat însă că, pe parcursul zilei, este posibil să apară întârzieri ale zborurilor, precum și aglomerări în anumite zone operaționale, ca urmare a reluării graduale a activității.

Astfel, pentru a vă asigura o călătorie cât mai eficientă, responsabilii recomandă pasagerilor să vină la aeroport cu cel puțin 2,5 – 3 ore înainte de zbor, să pregătească din timp documentele de călătorie, să respecte indicațiile personalului aeroportuar, să verifice statutul zborului pe tabloul online al aeroportului și să fie atenți la anunțurile audio și afișajele din terminal.

Călătorii care au întrebări sau neclarități, se pot adresa personalului aeroportuar, care este disponibil pentru a oferi asistență.

În dimineața zilei de astăzi, anumite sisteme informaționale ale Aeroportului Internațional Chișinău au fost temporar indisponibile din motive tehnice. Astfel, unele servicii aeroportuare au înregistrat întârzieri sau funcționări limitate. În aceste condiții, au fost anulate zborurile spre București și spre Dortmund.

Către ora 11.30, administrația aerogării a anunțat că problema tehnică apărută la nivelul sistemelor informaționale a fost soluționată, acestea fiind în proces de restabilire treptată.

Citește și: Problema tehnică apărută la nivelul sistemelor informaționale ale Aeroportului Internațional Chișinău a fost soluționată