ro
Economie
18 Septembrie, 2025 / 13:59
/ Acum 2 ore

FOTO // Festivalul Național al Prunei din Nisporeni promovează agricultura și produsele autohtone

Cea de-a VII-a ediție a Festivalului Național al Prunei, desfășurată tradiţional în luna septembrie în raionul Nisporeni, a reunit producători, meșteșugari și iubitori ai produselor tradiționale, în cadrul unui eveniment dedicat valorificării prunelor și promovării tradițiilor agricole, transmite MOLDPRES.

Festivalul a oferit vizitatorilor expoziții cu produse pe bază de prune, degustări și diverse activități culturale menite să susțină fermierii locali și să pună în valoare produsele autohtone.

Vasile Şarban, secretar de stat la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), a participat la eveniment și a subliniat importanța sectorului pomicol.

„Festivalul Național al Prunei confirmă că sectorul pomicol din Republica Moldova are potențial de creștere. Prin valorificarea resurselor locale, putem contribui la modernizarea agriculturii, la diversificarea ofertei și la crearea unor noi oportunități pe piețele interne și externe”, a declarat Vasile Şarban.

Festivalul de la Nisporeni se înscrie într-o serie de evenimente naționale dedicate fructelor și produselor locale, menite să susțină economia rurală, să promoveze turismul și să atragă atenția asupra importanței diversificării producției agricole autohtone.

Potrivit lui Vasile Șarban, Ministerul Agriculturii va continua să sprijine inițiativele care promovează produsele moldovenești, prin politici adaptate nevoilor fermierilor și prin dezvoltarea mecanismelor pentru o agricultură durabilă.

„Susținem fiecare proiect care ajută fermierii să își valorifice producția și să acceseze noi piețe, inclusiv internaționale. Festivalul Național al Prunei este un exemplu concret de cum tradiția și inovația pot merge mână în mână”, a relevat oficialul de la MAIA.

Republica Moldova produce anual aproximativ 80.000 de tone de prune, majoritatea fiind cultivate în raioanele Nisporeni, Ungheni și Orhei. Prunele sunt utilizate atât pentru consum proaspăt, cât și pentru procesarea în gemuri, compoturi și băuturi tradiționale, cu o pondere tot mai mare pe piața de export.

Ţara noastră exportă anual aproximativ 15–20% din producția totală de prune, echivalentul a circa 12.000–16.000 de tone. Principala piață de desfacere este Uniunea Europeană. Exportul se concentrează atât pe prune proaspete, cât și pe produse procesate, cum ar fi compoturi, gemuri și băuturi tradiționale. Cererea pentru prune moldovenești este în creștere datorită calității superioare și a varietăților locale apreciate pentru gustul și aroma lor. Autoritățile moldovenești susțin fermierii exportatori prin programe de certificare și prin facilitarea accesului la piețele externe, promovând astfel produsele locale și contribuind la dezvoltarea durabilă a sectorului pomicol.

Nisporeni