ro

 

Economie
13 Iunie, 2026 / 11:02
/ 28 Martie, 2026

Moldova Digital Summit, organizat în iunie la Chișinău. Eugeniu Osmochescu: „Transformarea digitală este una dintre cele mai puternice resurse ale Republicii Moldova”

Cel mai important eveniment din Republica Moldova dedicat transformării digitale și inovării -  Moldova Digital Summit – va fi organizat în perioada 5-6 iunie la Chișinău. Acesta va reuni lideri din tehnologie, factori de decizie, investitori și parteneri internaționali pentru a discuta cum își poate accelera Republica Moldova integrarea în spațiul digital european și cum poate atrage noi investiții prin tehnologie, transmite MOLDPRES.

Moldova Digital Summit 2026 nu este doar un eveniment, ci o platformă care conectează decizia publică, mediul de afaceri și capitalul. Prin structura sa în trei direcții: integrare europeană prin digitalizare, investiții și dezvoltarea competențelor, summitul aduce la aceeași masă autorități, industrie și investitori pentru a transforma tehnologia în creștere economică. Evenimentul, ajuns la cea de-a 15-a ediție, are drept temă principală „Unde viziunea digitală întâlnește ambiția europeană” (Where Digital Vision Meets European Ambition).

Vicepremierul Eugeniu Osmochescu, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, a declarat că transformarea digitală este una dintre cele mai puternice resurse ale Republicii Moldova pentru integrarea europeană, creștere economică și modernizarea statului.

„La Moldova Digital Summit fuzionăm viziunea guvernamentală cu energia mediului privat și sprijinul partenerilor internaționali. Prin Moldova Digital Summit, arătăm că Moldova digitală nu este un proiect al unei instituții, ci un efort comun al tuturor celor care construiesc viitorul european al țării noastre”, a declarat Eugeniu Osmochescu.

Prima zi a summitului este dedicată modului în care este construit cel mai prietenos stat digital și cum digitalizarea accelerează integrarea europeană a Republicii Moldova. La Moldova Digital Summit 2026, autoritățile își propun să testeze pentru prima dată Portofelul de identitate digitală EVO. În prezent, circa 77% dintre serviciile destinate mediului de afaceri sunt digitalizate, iar antreprenorii interacționează online cu instituțiile statului.

A doua zi a summitului este despre și pentru educație și dezvoltarea competențelor, de la formare profesională și învățământ dual până la alfabetizare în inteligență artificială și reziliență digitală.

Moldova Digital Summit 2026 este organizat sub patronajul Guvernului Republicii Moldova și al Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, de către Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC), Tekwill, Agenția de Guvernare Electronică, Moldova Innovation Technology Park și Agenția de Investiții din Moldova, cu sprijinul partenerilor strategici și al organizațiilor internaționale.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

Energie verde mai accesibilă: statul elimină unele taxe pentru echipamente și sisteme de stocare

/ Acum 1 zi

Aprobat de Guvern: reguli noi pentru stocarea gazelor naturale destinate regiunii transnistrene

/ Acum 1 zi

VIDEO // Proiectul politicii fiscale pentru 2027, propus spre consultări publice. Andrian Gavriliță: „Obiectivul este ca fiecare cetățean care muncește să câștige mai mult, iar fiecare antreprenor să poată investi ușor”

/ Acum 1 zi

Republica Moldova își consolidează securitatea energetică: Guvernul aprobă majorarea stocurilor de gaze naturale

/ Acum 1 zi

Aproape 1.900 de hectare din raionul Briceni vor fi conectate la un sistem modernizat de irigare

/ Acum 1 zi

Proiect votat de Parlament. Transportul feroviar va putea beneficia de cofinanțare pentru a spori mobilitatea în unele localități

/ Acum 1 zi

Votat de Parlament. Reguli europene și cerințe financiare mai stricte pentru societățile de investiții

/ Acum 1 zi

Lucrările la Stația Electrică Vulcănești au fost finalizate

/ Acum 1 zi

Fonduri europene și proiecte comune: Moldova intră în rețelele GECT

/ Acum 1 zi

Investiții de peste 20 de milioane de dolari în sectorul producerii laptelui: 13 ferme au beneficiat de finanțare prin programul AGGRI

/ Acum 1 zi

Proceduri simplificate pentru dezvoltarea rețelelor de comunicații: clădirile noi vor fi dotate cu infrastructură pentru fibră optică

/ Acum 1 zi

FOTO // Igor Grosu la Adunarea Generală a Asociației Businessului European: „Moldova devine parte a unui spațiu economic european tot mai integrat, mai predictibil și mai atractiv pentru investiții”

/ Acum 1 zi

Expoziția națională „Produs autohton” revine la Moldexpo în perioada 28-30 august. Companiile sunt invitate să depună cereri de participare

/ Acum 2 zile

Un proiect privind consolidarea securității energetice a Republicii Moldova, examinat de Congresul SUA