Noile tarife la gazele naturale ar putea fi aprobate la sfârșit de ianuarie - început de februarie. Directorul ANRE: „Se conturează o tendință de scădere”
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) ar putea să aprobe noile tarife la gazele naturale la sfârșitul lunii ianuarie-începutul lunii februarie, după parcurgerea tuturor procedurilor necesare și depunerea cererii de către Energocom. Precizările au fost făcute astăzi de directorul ANRE, Alexei Taran, care a menționat că tendințele actuale indică spre o posibilă scădere a tarifelor, transmite MOLDPRES.
Alexei Taran a explicat că ANRE urmează să publice spre aprobare, săptămâna viitoare, cheltuielile de bază pentru Energocom, aceasta reprezentând o etapă obligatorie care trebuie să fie parcursă înainte ca Energocom să poată depune cererea de ajustarea a tarifelor la gazele naturale furnizate consumatorilor finali.
După aprobarea costurilor de bază și a investițiilor, Energocom va putea depune cererea de ajustare a tarifelor, iar acest lucru se va putea întâmpla, cel mai probabil, la finalul lunii ianuarie.
„La momentul actual, ANRE nu a recepționat nici o cerere de aprobare a prețurilor reglementate de la S. A. Energocom. Sunt în lucru procese intermediare. Suntem în procesul de evaluare a costurilor de bază. Aceasta este o componentă esențială în structura prețului reglementat de furnizare. Ulterior, Enegocom trebuie să vină cu cererea de aprobare a investițiilor. După ce avem aceste două aspecte, deja putem vorbi despre depunerea de către Enegocom a cererii pentru aprobarea prețurilor reglementate de furnizare a gazelor naturale”, a explicat Alexei Taran.
Directorul ANRE a menționat că noile tarife for fi aprobate, cel mai probabil, la sfârșit de ianuarie-început de februarie.
„Dacă primim cererea în ultima săptămână din ianuarie, cred că mai durează câteva zile pentru că am mai avut experiență când am încercat în câteva zile să o aprobăm. Deci nu o să fie în luna martie, cu siguranță, o să fie la sfârșit de ianuarie, început de februarie”, a menționat oficialul.
Alexei Taran a mai adăugat că tendințele actuale indică spre o posibilă scădere a tarifelor.
„În prezent, prognoza prețurilor pentru anul 2026 este mult mai pozitivă decât am avut-o în anul 2025. Totodată, Agenția nu poate acum să exprime sau să facă anumite analize, aceasta este sarcina furnizorului. În momentul în care vine cu cererea, Energocom trebuie să vină cu o prognoză a prețurilor lunare și a prețului mediu-ponderat anual de achiziție. Atunci noi putem stabili. Dar, în linii generale, noi vedem o tendință de scădere. Presupunerea mea este că Energocom va veni cu un preț mediu-ponderat sub prețul de anul ăsta. Și de aici va fi și o reducere a părții de cost a gazelor naturale”, a accentuat directorul ANRE.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a afirmat recent că analiza pieței regionale denotă faptul că există oportunitatea ca tariful la gazele naturale achitat de consumatori să scadă, însă calculele și decizia finală urmează a fi aprobată de ANRE.
- Cetățenii ar putea achita mai puțin pentru gaz. Dorin Junghietu: „Există oportunitatea de a micșora tariful”
- Formarea tarifului la gazele naturale, explicată de ANRE: „Nicio componentă a prețului nu este stabilită arbitrar sau în afara procedurilor”
Ultima modificare a tarifelor la gazele naturale, achitate de consumatorii finali, a fost aprobată la sfârșitul lunii noiembrie 2024. În prezent, cetățenii achită 15 lei și 50 de bani (fără TVA), pentru un metru cub de gaz.
Energocom a anunțat la mijlocul lunii septembrie 2025 că prețul mediu de achiziție pentru anul gazier 2025–2026, este prognozat la circa 38,5 EUR/MWh (~ 410 EUR/1000 m3), sumă ce include inclusiv costul de transport până la punctul virtual de tranzacționare (VTP) Moldova.
CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Peste 95% dintre localitățile țării urmează să aibă acces la apă la robinet până în 2030”
Stația Electrică Chișinău, în etapa verificărilor înainte de punerea sub tensiune
Guvernul a alocat peste 433 de milioane de lei pentru plata salariilor în instituțiile bugetare locale
CONSTRUIM MOLDOVA // Pistă și terminal nou la Aeroportul Chișinău. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Este nevoie de extinderea acestuia”
CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Autostrada Ungheni–Chișinău va plasa Republica Moldova pe harta Uniunii Europene”
CONSTRUIM MOLDOVA // Agricultura va fi bazată pe știință și soluții inteligente. Ministrul Eugeniu Osmochescu anunță 750 de proiecte
CONSTRUIM MOLDOVA // Premierul Vasile Tofan a prezentat proiectele strategice finanțate prin Planul de Creștere al Republicii Moldova: „O țară europeană nu se declară, o țară europeană se construiește”
LIVE // „Construim Moldova”: Guvernul prezintă proiectele strategice de investiții din Planul de Creștere
DOC // Modificările operate la Legea horticulturii au fost publicate în Monitorul Oficial
Cinci blocuri mici din Edineț, Hâncești și Ceadîr-Lunga pot beneficia de renovare energetică
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, anunță o reformă amplă a întreprinderilor de stat
Euro și dolarul se ieftinesc
Peste 300 de edificii din capitală au fost conectate la încălzire
Claudiu Năsui: „Debirocratizarea este una dintre componentele majore ale mandatului meu”
Un bărbat a ajuns la spital după ce a căzut într-o fântână din propria gospodărie
Ucraina va construi la Kiev 21 de poduri
Republica Moldova marchează un an de tranzit comun cu Uniunea Europeană. Peste 12 000 de operațiuni, înregistrate de Serviciul Vamal
„Voice of Regions”: Tinerii din cinci localități au propus peste 25 de inițiative pentru dezvoltarea comunităților
Guvernatoarea statului New Jersey vrea să împiedice descărcarea unor nave cu motorină rusească în porturile americane
Reforma feroviară și accesul operatorilor privați, discutate cu mediul de afaceri
ANTA a prelungit până la 9 noiembrie termenul de depunere a cererilor pentru autorizațiile CEMT 2027
Măsuri sporite de siguranță la frontieră. Autoritățile moldo-ucrainene poartă discuții tehnice privind implementarea controlului comun pe teritoriul R. Moldova
Peste 60 de servicii publice digitale au fost restabilite și sunt disponibile pe portalul EVO. 21 rămân temporar indisponibile
Mai multe picturi realizate de copii cu sindromul Down au fost donate Institutului Mamei și Copilului
FOTO // Peste 60 de antreprenori din Moldova au analizat oportunitățile de export pe piața italiană
ARMENPRESS: Armenia și UE au discutat despre progresele în procesul de liberalizare a vizelor
Circa 60 de tentative de escrocherie, prevenite în ultimele 24 de ore. IGP îndeamnă cetățenii să fie prudenți
StratCom a identificat un sondaj online neautorizat în UTA Găgăuzia. Instituția avertizează asupra riscurilor de manipulare electorală
Noi spitale regionale pentru 930.000 de locuitori. Autoritățile anunță termenele de finalizare pentru Bălți și Cahul
Doi bărbați, găsiți fără suflare într-o locuință din Sângerei. IGSU avertizează asupra riscului intoxicațiilor