ro

 

Economie
30 Octombrie, 2026 / 20:32
/ 04 Iunie, 2026

Republica Moldova a preluat, pentru prima dată, președinția Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice

Directorul general al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexei Taran, a fost ales președinte al Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice (Energy Community Regulatory Board, ECRB), în cadrul celei de-a 65-a Reuniuni a Comitetului, desfășurată la Atena, Republica Elenă. Astfel, Republica Moldova va deține pentru prima dată președinția acestei organizații, informează MOLDPRES.

Potrivit prevederilor legale, președintele Comitetului este ales pentru o perioadă de doi ani, dintre președinții autorităților de reglementare ale părților contractante a Comunității Energetice. Alegerea se realizează prin vot secret, cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate și cu participarea a cel puțin două treimi din membrii ECRB.

În noua sa calitate, Alexei Taran va coordona activitatea Comitetului de Reglementare al Comunității Energetice, organism care reunește autoritățile naționale de reglementare din statele membre ale Comunității Energetice și contribuie la dezvoltarea unor piețe de energie regionale competitive, transparente și integrate, în conformitate cu normele europene.

„Alegerea lui Alexei Taran în această funcție reprezintă o recunoaștere a contribuției Republicii Moldova în colaborarea regională precum și a rolului activ pe care ANRE îl are în cadrul structurilor Comunității Energetice”, a comunicat ANRE.

Comitetul de Reglementare al Comunității Energetice (ECRB) reprezintă instituția independentă de coordonare a autorităților naționale de reglementare din cadrul Comunității Energetice, având un rol important în promovarea armonizării cadrului de reglementare și consolidarea cooperării regionale în sectorul energetic.


 
Ultimele Știri
/ Acum 1 zi

CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Peste 95% dintre localitățile țării urmează să aibă acces la apă la robinet până în 2030”

/ Acum 1 zi

Stația Electrică Chișinău, în etapa verificărilor înainte de punerea sub tensiune

/ Acum 1 zi

Guvernul a alocat peste 433 de milioane de lei pentru plata salariilor în instituțiile bugetare locale

/ Acum 1 zi

CONSTRUIM MOLDOVA // Pistă și terminal nou la Aeroportul Chișinău. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Este nevoie de extinderea acestuia”

/ Acum 1 zi

CONSTRUIM MOLDOVA // Vicepremierul Vladimir Bolea: „Autostrada Ungheni–Chișinău va plasa Republica Moldova pe harta Uniunii Europene”

/ Acum 1 zi

CONSTRUIM MOLDOVA // Agricultura va fi bazată pe știință și soluții inteligente. Ministrul Eugeniu Osmochescu anunță 750 de proiecte

/ Acum 1 zi

CONSTRUIM MOLDOVA // Premierul Vasile Tofan a prezentat proiectele strategice finanțate prin Planul de Creștere al Republicii Moldova: „O țară europeană nu se declară, o țară europeană se construiește”

/ Acum 1 zi

LIVE // „Construim Moldova”: Guvernul prezintă proiectele strategice de investiții din Planul de Creștere

/ Acum 1 zi

DOC // Modificările operate la Legea horticulturii au fost publicate în Monitorul Oficial

/ Acum 1 zi

Cinci blocuri mici din Edineț, Hâncești și Ceadîr-Lunga pot beneficia de renovare energetică

/ Acum 1 zi

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, anunță o reformă amplă a întreprinderilor de stat

/ Acum 1 zi

Euro și dolarul se ieftinesc

/ Acum 1 zi

Peste 300 de edificii din capitală au fost conectate la încălzire

/ Acum 1 zi

Claudiu Năsui: „Debirocratizarea este una dintre componentele majore ale mandatului meu”