Transportatorii moldoveni de mărfuri vor putea circula pe teritoriul UE fără autorizații
Chişinău, 29 iun. /MOLDPRES/. Transportatorii moldoveni de mărfuri vor putea circula pe teritoriul Uniunii Europene fără autorizații. Măsura este prevăzută în Acordul de liberalizare a transportului de mărfuri cu UE, semnat astăzi de viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, și Christophe Bechu, ministru delegat din partea Președinţiei franceze, transmite MOLDPRES.
Semnarea documentului a avut loc în cadrul conferinței „Connecting Europe Days 2022, Europe's mobility flagship”, care este cel mai important eveniment al UE privind mobilitatea și transport, care se desfășoară în perioada 28-30 iunie, la Lyon, Franța.
Acordul a fost încheiat până la 31 martie 2023, cu posibilitatea de a fi prelungit. „Sunt mândru de decizia care a fost luată astăzi și care va aduce beneficii tuturor. Dragi transportatori, acum aveți posibilitatea să efectuați operațiuni de transport prin UE pentru exporturile moldovenești fără autorizații de transport rutier. Puteți să încheiați în continuare contractele de furnizare de mărfuri, în special a produselor agricole, prin utilizarea rutelor alternative pe teritoriul Uniunii Europene. Aveți cale liberă în UE! Aveți libertate, costuri mai mici și beneficiați direct de apropierea noastră de UE!”, a declarat Andrei Spînu.
La ceremonia de deschidere a evenimentului, Andrei Spînu a avut o întrevedere cu Adina Vălean, comisar european pe transporturi, și a semnat cu ministrul Transporturilor din Ucraina, Oleksandr Kubrakov, o scrisoare comună pentru Comisia Europeană privind dezvoltarea coridorului rutier pe direcția Jytomyr - Berdiciv - Vinnytsia - Nemyriv - Soroca - Râșcani. Astfel, dezvoltarea acestui traseu, în special, includerea lui în harta TEN-T și construirea unui pod de frontieră peste râul Nistru vor rezolva problemele logistice și vor crea condiții adecvate de siguranță pentru transportul și schimbul de mărfuri cu Uniunea Europeană.
La fel, oficialii au solicitat dezvoltarea rețelei de drumuri a Republicii Moldova cu rețeaua de autostrăzi din România, prin construirea podului rutier Ungheni (România) – Ungheni (Moldova) peste râul Prut, ca o continuare a autostrăzii A8 Târgul-Mureș – Iași – Ungheni, care va deschide o oportunitate de extindere a acestei construcții la Chișinău și Odesa.
Totodată, vicepremierul Andrei Spînu a vorbit despre necesitatea reconstrucției podurilor rutiere de frontieră peste râul Prut: Cahul-Oancea, Sculeni-Sculeni, dar și construcția unui nou pod la frontiera Leușeni-Albița, achiziționarea unui laborator pentru verificarea parametrilor tehnici necesari pentru transportul mărfurilor perisabile/ușor modificabile și certificarea autovehiculelor, asigurarea controlului siguranței rutiere.
Tot astăzi, oficialul moldovean a semnat alături de alte țări (Austria, Germania, Croația, Bulgaria, Cehia, România, Bosnia și Herțegovina, Slovacia, Serbia, Ucraina) și Concluziile privind reabilitarea și întreținerea eficientă a infrastructurii de căi navigabile pe Dunăre și afluenții săi. Documentul vine să sprijine durabil și eficient navigația pe Dunăre, reducerea barierelor administrative în navigația transfrontalieră a râului, dezvoltarea infrastructurii terestre, în special locurile de acostare.
Evenimentul „Connecting Europe Days 2022, Europe's mobility flagship” reunește oficiali de rang înalt din UE, reprezentanți ai societății civile și ai instituțiilor europene, pentru a discuta modalități de consolidare și modernizare a rețelei europene de transport, reducând în același timp emisiile și consolidând legăturile cu țările vecine.
Foto: MIDR
Companiile din sectorul fructelor sunt invitate la Conferința Businessul Fructelor 2026
Moldova discută cu TRACECA soluții pentru transporturi mai eficiente și competitive. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Pledăm pentru costuri de transport mai mici”
FOTO // O nouă conexiune aeriană între București și Chișinău va purta numele celebrului sportiv olimpic Ivan Patzaichin
FOTO // Aeronava „Ivan Patzaichin” a efectuat zborul inaugural Chișinău–București. Ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu: „Un nou zbor ce apropie cele două maluri ale Prutului”
GALERIE FOTO // Ziua Națională a Vinului 2026 - „Vinul care ne unește”
VIDEO // Ziua Națională a Vinului a ajuns la cea de-a 25-a ediție. „Vinul care ne unește” a adunat producători, turiști și oaspeți internaționali
Peste 23 de milioane de lei vor fi investiţi în lucrări de întreținere pe drumul național R13 din raionul Florești
Peste 744 de mii de lei vor ajunge suplimentar la buget după controalele vamale
Ziua Națională a Vinului 2026: 25 de ani de tradiție, vinuri premiate și o industrie care cucerește piețele internaționale
GALERIE FOTO // Ziua Națională a Vinului la 25 de ani. Sărbătoarea vinului moldovenesc, în fotografii din arhiva MOLDPRES
Cod Galben de înghețuri în acest sfârşit de săptămână. Fermierii, îndemnați să-și protejeze culturile
Unitățile de procesare a alimentelor de origine animală vor fi modernizate în cadrul unui program național
Subvenții de 11,28 milioane de lei, autorizate de AIPA în luna septembrie
Vicepremierul Bolea, la Moldova Logistics Forum: „Predictibilitatea este esențială pentru că un transportator alege ruta după cost, timp și siguranță”
CEC a luat act de datele din rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale noi din 1 noiembrie
Ziua Națională a Vinului 2026, ediție record: 114 vinării și peste 116 mii de degustări
Expoziţiile MOLDAGROTECH & FARMER 2026 vor reuni peste 400 de participanți la Moldexpo
Autoritățile ruse exclud existența unor cazuri de ciumă în Irkutsk
Oficiali și parlamentari din 22 de țări discută la Chișinău despre securitatea regională
FOTO // Poliția de Frontieră a lansat o campanie pentru promovarea integrității și prevenirea corupției
CSM a desemnat doi candidați pentru funcția de judecător la Curtea Supremă de Justiție
Teatru și povești pentru copii, timp de 13 zile, la Cahul
Primarii din Cahul au solicitat Ministerului Finanţelor clarificări privind noul sistem de salarizare
Cel de-al 109-lea Seminar Rose-Roth al AP NATO a debutat la Chișinău. Reziliența R. Moldova, model pentru partenerii internaționali
FOTO // Calitatea educației și valorile civice, discutate la Forumul pedagogic din Taraclia
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu ambasadoarea Republicii Franceze în Republica Moldova
Finanțare internațională pentru modernizarea învățământului profesional tehnic și a sectorului agricol
Președintele Parlamentului Igor Grosu, la deschiderea celui de-al 109-lea Seminar Rose-Roth: „Cea mai importantă investiție în securitatea Republicii Moldova este securitatea Ucrainei"
Candidaturile a patru noi ambasadori, avizate de Comisia pentru politică externă
Cronica ARHIVELOR // „Leliță Ioană”, interpretată de Maria Drăgan într-o înregistrare de arhivă din 1967