
Atacuri nocturne asupra orașelor Harkov și Sumî. Au fost avariate blocuri locative și gospodării private
Noaptea trecută, forțele armate ruse au atacat cu drone orașele Harkov și Sumî din Ucraina. Potrivit salvatorilor ucraineni, în urma bombardamentelor, în orașul Sumî, de sub dărâmături au fost scoase trei persoane în viață și corpul neînsuflețit al unui copil, transmite MOLDPRES.
„Atacul cinic a provocat distrugeri la scară largă în sectorul rezidențial. Aproximativ 15 clădiri ardeau simultan pe teritoriul a șase gospodării private. Conform informațiilor preliminare, trei persoane au fost ucise și alte șase au fost rănite în urma atacului”, a raportat Serviciul de Urgență de Stat.
În atacul cu drone asupra oraşului Harkov au fost rănite trei persoane şi a fost avariată infrastructura civilă, a declarat primarul Ihor Terehov, potrivit Kiev Independent.Primele explozii au fost raportate în jurul orei 2:00 a.m., ora locală, iar trei răniri în rândul civililor au fost confirmate până la ora 4:00 a.m., potrivit oficialilor locali.
Şapte drone Shahed de fabricaţie iraniană au fost lansate asupra oraşului, dintre care trei şi-au atins ţintele, a declarat Terehov.
Valuri de drone şi rachete ruseşti în şi în jurul oraşului Kiev au ucis 10 persoane, inclusiv un copil, au provocat incendii în zonele rezidenţiale şi au deteriorat intrarea într-o staţie de metrou folosită ca adăpost, au declarat luni oficialii ucraineni care au actualizat un bilanţ anunţat anterior, relatează Reuters.
De asemenea, un atac asupra Odesei, efectuat luni în jurul prânzului, s-a soldat cu doi morţi şi 12 răniţi.
Potrivit Forțelor Armate ucrainene, luni seara, rușii au lansat 97 de drone în toată Ucraina.
Ucraina și Rusia au efectuat un nou schimb de prizonieri
România // Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Ilie Bolojan la funcția de prim-ministru
Președintele Zelenski numește un nou comandant-șef al forțelor terestre ucrainene
Cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat au fost repatriați în România
SUA: Trump va decide asupra intervenției în Iran „în următoarele două săptămâni”
Ucraina // Odesa, atacată cu drone: un bloc de locuințe a fst cuprins de flăcări
Grevă generală în Italia. Transportul va fi blocat vineri în toată țara
Ucraina anunță un nou schimb de prizonieri. Zelenski: „Oamenii noștri se întorc acasă”
Vulcanul Etna din Sicilia erupe din nou; norul de cenușă a ajuns la 6.000 de metri înălțime
CFM va primi 250 de tone de motorină din rezerva de stat
Modificările la procedura de moștenire, avizate de Guvern
Comisia de evaluare va verifica integritatea conducerii Procuraturii Anticorupție
Ministrul Anatolie Nosatîi l-a primit pe noul atașat adjunct al apărării al României la Chișinău
Un nou cadru legal pentru protecția solului: Guvernul a aprobat proiectul Legii privind utilizarea, conservarea și protecția terenurilor
Manuale noi de literatură bulgară pentru 25 de școli din Republica Moldova
Ursula von der Leyen, la un forum pe marginea summitului NATO: „Europa apărării s-a trezit în sfârșit”
FOTO Comuna Gradiște se dezvoltă cu sprijinul Programului „Satul European”: trei proiecte finalizate, sute de beneficiari direcți
CEC solicita partidelor politice să actualizeze informațiile despre conducere până la 14 iulie
Vicepremierul Mihai Popșoi: Mihai Popșoi, întrevedere cu ambasadorul Italiei, Lorenzo Tomassoni, la final de mandat: sprijin constant pentru parcursul european al R. Moldova
Rolul funcționarilor publici în societate, apreciat de conducerea țării. 120 de angajați, distinși cu Diploma de Onoare a Guvernului
Guvernul întărește controlul asupra modului în care sunt amenajate localitățile, printr-un nou regulament de supraveghere
Drumul G39, ce leagă raioanele Florești și Soroca, în plin proces de reabilitare #MoldovaPoate
Rachetele rusești au lovit școli, grădinițe și o garnitură de tren în regiunea Dnepropetrovsk. O nouă întrevedere Zelenski-Trump urmează să aibă loc în marja summit-ului NATO
Șefa statului i-a felicitat pe angajații din serviciul public cu ocazia Zilei Funcționarului Public, marcată pe 23 iunie
Premierul Dorin Recean, de Ziua funcționarului public: „Aduceți încredere în viața cetățenilor și contribuiți la procesul de aderare la UE”