
CEC solicita partidelor politice să actualizeze informațiile despre conducere până la 14 iulie
Comisia Electorală Centrală (CEC) atenționează partidele politice că, potrivit ultimelor modificări legislative, acestea sunt obligate să prezinte Agenției Servicii Publice (ASP), până la 14 iulie 2025, informațiile privind componența organelor executive centrale, pentru a putea participa la alegerile parlamentare din 28 septembrie, comunică MOLDPRES.
CEC reiterează că potrivit noilor reglementări, fiecare partid trebuie să înregistreze lista numerică și nominală a președintelui, vicepreședinților și a membrilor organului executiv central, conform prevederilor legale și statutare ale formațiunii. În caz contrar, formațiunile riscă excluderea din procesul electoral.
Modificările la statut, la programul partidului, dar și la componența conducerii trebuie comunicate ASP în termen de 15 zile de la adoptarea hotărârii respective. Totodată, partidele sunt obligate să țină un registru actualizat al membrilor și să-l prezinte atât CEC, cât și ASP, conform cerințelor stabilite.
Informațiile privind înregistrările și modificările operate vor fi publicate în Monitorul Oficial și pe site-ul ASP, fiind transmise și către Autoritatea Națională de Integritate.
CEC precizează că va lua în considerare exclusiv datele oficiale furnizate de ASP în procesul de înregistrare a partidelor în cursa electorală.
Perioada electorală pentru scrutinul parlamentar din toamnă începe pe 14 iulie, iar formațiunile care nu se vor conforma până la această dată nu vor putea participa la alegeri.
Președinta Maia Sandu invită cetățenii la Marșul Suveranității: „Să ne amintim împreună de ziua în care am spus cu voce tare că destinul Moldovei aparține moldovenilor”
MAE: 19 moldoveni au fost evacuați din Israel cu sprijinul Ucrainei
Republica Moldova, trei ani de la obținerea statutului de țară candidată la UE. „Acest parcurs reflectă o alegere clară”
O delegație parlamentară din Slovenia va veni în vizită oficială la Chișinău
Republica Moldova marchează 35 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate
FOTO // Igor Grosu, de Ziua Portului Popular: „Suntem un neam frumos, iar locul tradițiilor noastre este în marea familie europeană”
FOTO // Maia Sandu către diaspora din Germania: „Fie că suntem acasă sau peste hotare, viitorul Moldovei depinde de noi toți”
FOTO // Igor Grosu la Gala Societății Civile: „Doar împreună, muncind cot la cot, vom construi o Moldovă mai dreaptă, mai incluzivă și mai prosperă”
Premierul Dorin Recean va candida pe lista PAS la alegerile parlamentare
Un tânăr antreprenor din Călărași transformă agricultura locală cu sere moderne și practici durabile
Daniel Vodă: Guvernul apără memoria victimelor operațiunilor deportărilor sovietice
Impactul noii rate de referință asupra programului „Prima Casă Plus”: MDED estimează o scădere a dobânzilor pe viitor
Peste o mie de copii din țară vor vizita Președinția în cadrul Programului educațional „Excursia Europeană”, lansat de Guvern
Temperaturi de până la 34 de grade Celsius, prognozate de meteorologi pentru miercuri
Igor Grosu, discuție de rămas-bun cu Daniela DiPierro: „SUA sunt un partener puternic pentru țara noastră”
Israelul asigură că a încetat atacurile asupra Iranului, după o discuție între Netanyahu și Trump
Trei întreprinderi au fost scutite de plata dividendelor către bugetul de stat
Fundațiile pentru pilonii Liniei electrice Vulcănești–Chișinău sunt finalizate în proporție de 80%
Guvernul despre revendicările transportatorilor: „Statul își dorește condiții de confort pentru cetățeni”
Cadrul legal în domeniul securității naționale va fi modificat
Regimul accizelor va fi revizuit integral
CFM va primi 250 de tone de motorină din rezerva de stat
Modificările la procedura de moștenire, avizate de Guvern
Comisia de evaluare va verifica integritatea conducerii Procuraturii Anticorupție
Ministrul Anatolie Nosatîi l-a primit pe noul atașat adjunct al apărării al României la Chișinău