ro

 

Externe
06 Aprilie, 2026 / 07:35
/ 24 Noiembrie, 2020

China a lansat o sondă spațială spre Lună

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Beijing, 24 nov. /MOLDPRES/. China a lansat marți o sondă spațială spre Lună pentru a colecta şi a aduce pe Pământ mostre selenare, relatează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Această operațiune ambițioasă va permite de asemenea gigantului asiatic să testeze noi tehnologii, esențiale pentru a trimite așa cum intenționează astronauți pe astrul lunar până în 2030.

Sonda spațială Chang'e-5 a fost propulsată de o rachetă Long March-5 la ora locală 04:30 (20:30 GMT luni) de la centrul spațial Wenchang, în insula Hainan (sud), potrivit agenției de presă chineze Xinhua.

Această misiune, Chang'e 5, este următorul pas în ambițiosul program spațial al Chinei, care a înregistrat o importantă reușită la începutul anului 2019, odată cu aselenizarea unui modul pe partea nevăzută a Lunii, o premieră mondială.

Sonda trimisă de această dată are ca scop colectarea unor mostre de praf şi roci selenare, inclusiv prin forare la o adâncime de doi metri, ce vor fi trimise apoi pe Pământ.

Aceste probe ar putea ajuta oamenii de ştiinţă să înțeleagă mai bine istoria Lunii.

Aceasta este prima tentativă de a aduce roci selenare pe Terra după misiunea Luna 24 fără echipaj uman, realizată cu succes de fosta URSS în 1976.

foto: globaltimes.cn


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Cel puțin doi morți și zeci de răniți în Ucraina, după atacuri rusești

/ Acum 2 zile

VIDEO // „Orion” a părăsit orbita Pământului și se îndreaptă spre Lună în cadrul misiunii Artemis II

/ Acum 2 zile

BTA: Literatura bulgară a devenit din ce în ce mai vizibilă pe scena internațională, afirmă ministrul adjunct al Culturii, Stoyanov.

/ Acum 3 zile

Autoritățile olandeze au recuperat Coiful de aur dacic de la Coțofenești și două brățări furate în 2025

/ Acum 3 zile

Putin consideră că o aderare a Armeniei la UE este „imposibilă”

/ Acum 3 zile

Rusia inițiază o mobilizare mascată pentru a compensa pierderile de pe frontul din Ucraina

/ Acum 3 zile

Statele din Golful Persic vor să construiască noi conducte petroliere care să ocolească Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 3 zile

Donald Trump s-a adresat naţiunii: Războiul e aproape de încheiere, iar strâmtoarea Ormuz se va deschide „natural”

/ Acum 3 zile

VIDEO // NASA a lansat cu succes misiunea lunară Artemis 2

/ Acum 4 zile

Rusia a lansat un atac cu sute de drone asupra Ucrainei, provocând moartea a cinci persoane

/ Acum 4 zile

BTA: Seminar pentru profesorii de limba bulgară organizat la Universitatea de Stat din Comrat din Găgăuzia

/ Acum 4 zile

Prețul petrolului scade din nou sub 100 de dolari după promisiunile lui Trump de a „se retrage” din Iran

/ Acum 4 zile

BTA: Președintele Parlamentului bulgar, Raya Nazaryan, solicită responsabilitate, reconstrucție și pace durabilă pentru Ucraina la summitul de la Bucha

/ Acum 4 zile

Donald Trump afirmă că SUA ar putea pune capăt războiului cu Iranul în două-trei săptămâni