Israel şi Hamas au semnat acordul de încetare a focului în Gaza şi de eliberare a ostaticilor
Israel şi gruparea militantă palestiniană Hamas au semnat joi, în Egipt, un acord vizând încetarea focului şi eliberarea ostaticilor israelieni în schimbul prizonierilor palestinieni, în prima fază a iniţiativei preşedintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Fâşia Gaza, conform AFP, preluată de news.ro și MOLDPRES.
Oficiali ai ambelor părţi au confirmat că au semnat acordul după discuţii indirecte în staţiunea egipteană de la malul mării Sharm el-Sheikh.
„Versiunea finală a primei faze a fost semnată în această dimineaţă în Egipt de toate părţile în vederea eliberării tuturor ostaticilor” deţinuţi în Gaza de Hamas sau de alte grupuri palestiniene, a declarat Shosh Bedrosian, purtătoarea de cuvânt a guvernului israelian.
Acordul trebuie încă validat de cabinetul de securitate israelian în cadrul unei reuniuni, a adăugat Shosh Bedrosian, menţionând că un armistiţiu va intra în vigoare în termen de 24 de ore de la această aprobare.
După aceşti paşi iniţiali, Hamas va avea la dispoziţie un termen de 72 de ore pentru a începe eliberarea şi predarea ostaticilor Comitetului Internaţional al Crucii Roşii, a spus purtătoarea de cuvânt a biroului premierului israelian, Tal Heinrich, conform EFE.
Operaţiunea se va desfăşura fără prezenţa camerelor de filmat şi fără ceremonii precum cele organizate de Hamas în precedentele încetări ale focului.
În prezent, se consideră că mai sunt în viaţă 20 de ostatici israelieni în Fâşia Gaza.
Deţinuţii eliberaţi de partea israeliană, în schimb, nu îl vor include pe Marwan Barghouti, unul dintre cei mai proeminenţi prizonieri palestinieni, a declarat purtătoarea de cuvânt.
O sursă familiarizată cu detaliile acordului a declarat anterior că trupele israeliene vor începe retragerea în termen de 24 de ore de la semnarea acordului.
Potrivit EFE, forţele israeliene vor trebui să se retragă până la ceea ce preşedintele Donald Trump a denumit „linia galbenă”, care le garantează acestora prezenţa în enclava palestiniană, dar le reduce controlul de la peste 80% la 53% din teritoriul enclavei, după cum a detaliat purtătoarea de cuvânt israeliană.
„Acest acord este un succes al lui Netanyahu şi al relaţiei bune pe care o are cu Donald Trump”, a adăugat Heinrich.
În timp ce acest armistiţiu se concretizează, armata israeliană continuă să efectueze atacuri în enclava palestiniană devastată, iar în ultimele ore cel puţin şase palestinieni au murit, majoritatea în oraşul Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii din Gaza.
Tot joi, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că ţara sa va participa la forţa internaţională care trebuie desfăşurată în Fâşia Gaza în cadrul acordului de pace semnat de Israel şi Hamas.
Conform planului în 20 de puncte al preşedintelui SUA, o aşa-numită „Forţă Internaţională Temporară de Stabilizare” (ISF) pentru enclava palestiniană va fi pusă în aplicare în cooperare cu „parteneri arabi şi internaţionali”.
„Turcia va participa, de asemenea, la forţele însărcinate cu monitorizarea aplicării măsurilor convenite în acord”, a declarat preşedintele Erdogan în timpul unei ceremonii academice la Ankara, potrivit EFE.
ISF va trebui să instruiască şi să sprijine noile forţe de poliţie palestiniene din Fâşia Gaza, precum şi să ajute la protejarea zonelor de frontieră cu Israelul, având drept obiectiv evitarea pătrunderii de arme şi muniţii în enclavă.
Preşedintele Turciei a subliniat că „de acum înainte, este de mare importanţă să se acorde rapid asistenţă umanitară cuprinzătoare în Gaza şi să se asigure retragerea (Israelului) pe liniile stabilite”.
„Vom sprijini, împreună cu comunitatea internaţională, eforturile de reconstrucţie pentru a ajuta Gaza să se ridice din nou”, şi-a încheiat liderul turc intervenţia transmisă în direct de postul NTV.
Ucraina a desfășurat unități pentru interceptarea de drone în cinci țări din Orientul Mijlociu
SUA au început operațiunea militară de redeschidere a Strâmtorii Ormuz
Premieră istorică: slujbele au fost suspendate la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim
Iranul nu mai poate îmbogăți uraniu sau fabrica rachete balistice, anunță premierul israelian
Emisari ucraineni se întâlnesc sâmbătă cu negociatorii americani în SUA
Italia estimează că există sute de „celule latente” iraniene în întreaga lume
Prețurile la gaze în Europa au crescut cu 30% după atacuri asupra infrastructurii energetice din Golful Persic
VIDEO // România își consolidează securitatea pe Flancul Estic, după discuțiile dintre Nicușor Dan și Mark Rutte la Bruxelles
India a trimis nave de război pentru a-și proteja petrolierele în Strâmtoarea Ormuz
Negocierile de pace privind Ucraina au fost întrerupte pe fondul războiului din Iran
Arabia Saudită anunță că ar putea riposta prin măsuri militare împotriva Iranului
Criza energetică provocată de războiul din Iran accelerează tranziția globală de la combustibilii fosili
Prețurile petrolului și gazelor au crescut după atacuri asupra infrastructurii energetice din Iran
O clinică universitară din Germania și o orchestră de renume vor analiza influența muzicii asupra sănătății
FOTO // Zeci de voluntari au donat sânge la Spitalul Republican
Cer predominant senin și maxime de până la +18 grade Celsius, prognozate pentru joi
Republica Moldova introduce un instrument internațional pentru evaluarea dezvoltării copiilor înainte de școală
Procurorul general interimar a promovat evaluarea externă
Triplu patronaj prezidențial din Germania, Franța și România pentru retrospectiva Brâncuși de la Berlin
Cazierul contravențional detaliat poate fi obținut acum online prin EVO
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit
Fostul lider democrat își va afla sentința în dosarul „frauda bancară” pe 22 aprilie
FOTO // IGSU și SMURD desfășoară exerciții simulate de urgență pe ambele maluri ale Prutului
CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție pentru localitățile unde vor avea loc alegeri locale noi și referendumuri locale
VIDEO // Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a inspectat Centrala de la Novodnestrovsk și a confirmat stoparea sursei de poluare pe râul Nistru
Președinta Maia Sandu a inspectat șantierul „Podului de Flori” la Ungheni unde se construiește prima conexiune de tip autostradă cu România
Comisiile juridice din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României se reunesc la Chișinău
UE va deveni membru fondator al Tribunalului pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei