Lideri și ONG-uri din toată lumea se reunesc la Istanbul pentru primul summit umanitar mondial
Istanbul, 23 mai /MOLDPRES/.Lideri și organizații neguvernamentale din toată lumea se reunesc luni, la Istanbul, pentru primul summit umanitar mondial, convocat de secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-moon, și destinat să îmbunătățească răspunsul global la crizele umanitare provocate de conflicte și de încălzirea climatică, notează AFP, citată de AGERPRES şi MOLDPRES.
În condițiile în care, la nivel global, există circa 60 de milioane de persoane strămutate și 125 de milioane care au nevoie de asistență, state, organizații neguvernamentale și companii consideră că sistemul umanitar actual este depășit și are nevoie urgentă de o regîndire.
În marja evenimentului sînt prevăzute și întîlniri bilaterale, cancelarul german Angela Merkel anunțînd deja că va discuta cu președintele Recep Tayyip Erdogan situația democrației în Turcia.
Celor aproape 6.000 de participanți așteptați, printre care mai mult de 60 de șefi de stat sau de guvern, le revine misiunea de a depăși scepticismul care înconjoară reuniunea. Anticipînd o "declarație de bune intenții" și niciun progres concret, influenta organizație Medici fără Frontiere (MSF) a anunțat că nu va participa la summit. Medici fără Frontiere, care a avut 75 de spitale atacate anul trecut, a precizat că va boicota summitul din cauza absenței inițiativelor concrete care să pună capăt "gravelor restricții instituite de anumite state" în ce privește accesul umanitar.
"Este vorba despre o oportunitate unică de a institui un program ambițios și pe termen lung cu scopul de a schimba modul în care prevenim și răspundem suferințelor persoanelor celor mai vulnerabile din lume", a declarat duminică subsecretarul ONU pentru afaceri umanitare, Stephen O'Brien, în timp ce secretarul general adjunct al Națiunilor Unite, Jan Eliasson, a subliniat că trebuie atacate "cauzele profunde" al crizelor generate de conflicte și de încălzirea climatică.
Alegerea metropolei Istanbul pentru primul summit umanitar la nivel global este atît simbolică, cît și controversată. Turcia adăpostește 2,7 milioane de sirieni, dar mai multe ONG-uri îi acuză autoritățile că retrimit refugiați în această țară sfîșiată de război.
/Editor M.Cucu/
Emisarii lui Trump sunt așteptați astăzi la Kiev. Rusia și Ucraina au oprit atacurile asupra capitalelor pe durata vizitei
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
UE ia în calcul înăsprirea regimului vizelor turistice pentru cetățenii ruși
Finlanda va prelungi până în 2028 legea ce permite returnarea imediată a migranților și refugiaților la frontiera cu Rusia
ARMENPRESS: UE își reafirmă sprijinul pentru normalizarea relațiilor dintre Armenia și Turcia
Președintele României declară că va desemna un premier în zilele următoare
Ucraina anunță o „nouă dinamică” în negocierile de pace
Atacurile cu drone se intensifică în Rusia. Peste 43 de mii, interceptate în trei luni
Putin: Rusia și Ucraina trebuie să rezolve în primul rând între ele problema războiului
Un bloc de locuit a fost lovit la Odesa: 17 persoane, rănite
BTA: Bulgaria finanțează amenajarea curții unei grădinițe din Cairaclia
VIDEO // UE și NATO promit să intensifice presiunea asupra Rusiei după incidentul de la Leipzig
Ulle Madise a fost aleasă președintă a Estoniei
ARMENPRESS: Consiliul UE susține măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
Sinteza ședinței plenare a Parlamentului din data de 10 septembrie 2026
Expoziție dedicată lui Gheorghe Cincilei, la Muzeul Național al Literaturii Române
Acces mai larg la informațiile cadastrale și reguli noi pentru reparcelarea terenurilor. Proiectul, aprobat în prima lectură
Adrian Băluțel preia funcția de copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE. Parlamentul a modificat componența delegațiilor
Marcel Spatari a preluat conducerea Comisiei pentru economie, buget și finanțe, iar Adrian Băluțel – pe cea a Comisiei pentru integrare europeană
Cum vor fi selectați viitorii judecători ai Curții Constituționale. Parlamentul schimbă regulile
Modificări în componența nominală a delegațiilor Parlamentului la organizațiile internaționale și a grupurilor de prietenie
Plantațiile horticole vor putea fi recunoscute mai devreme ca fiind pe rod, iar Oficiul Horticol ar putea fi eliminat din lege
Procedura de desemnare a candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale, mai transparentă
Parlamentul a aprobat proiectul de lege privind extinderea accesului la informațiile cadastrale și reglementarea reparcelării terenurilor
Republica Moldova și Austria își consolidează cooperarea economică: comisia interguvernamentală, reunită la Viena
Reguli mai clare privind intrarea pe rod a plantațiilor horticole
Dispozitivele medicale vor putea fi înregistrate printr-o procedură simplificată și digitalizată
Parlamentul a votat în prima lectură un amplu pachet de modificări fiscale și vamale. Ce prevede proiectul
Premierul Vasile Tofan a discutat cu reprezentanta permanentă a FMI despre prioritățile fiscal-bugetare și reformele economice
FOTO // Podul peste Răut și pasajul peste calea ferată de pe R6, redeschise circulației la Bălți