ro

 

Externe
10 Aprilie, 2026 / 15:27
/ 18 Aprilie, 2016

Medici fără Frontiere: Peste 100.000 de sirieni fugiți de lupte, blocați în apropierea graniței cu Turcia

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Damasc, 18 apr. /MOLDPRES/. Peste 100.000 de persoane sînt blocate într-o zonă restrînsă din nordul Siriei, în contextul în care continuă confruntările dintre gruparea Statul Islamic (SI) și rebeli, a atras luni atenția organizația Medici fără Frontiere (MfF), informează AGERPRES și MOLDPRES citînd DPA.

În ultima săptămînă, peste 35.000 de persoane au fugit din taberele pentru persoane strămutate care ajung în mîinile Statului Islamic sau care sînt în apropierea liniei frontului, a precizat MfF. Ele se alătură astfel persoanelor rămase blocate în zonă din cauza confruntărilor precedente.

Granița cu Turcia rămîne în cea mai mare parte închisă, numai unele persoane care au nevoie de îngrijiri medicale fiind lăsate să treacă. Unele clinici medicale din Azaz au fost nevoite să se închidă, în timp ce cele încă deschise se află sub o presiune puternică, fiind asaltate de numărul mare de cazuri.

Organizația MfF a criticat de asemenea Uniunea Europeană. "Este inacceptabil ca actualele eforturi ale UE să se concentreze doar pe readmisia în Turcia a refugiaților sirieni, și nu pe cum să se garanteze siguranța și protecția celor adunați în număr mare la granița dintre Siria și Turcia", a transmis MfF.

(Editor L. Alcază)