Opozanta belarusă exilată Svetlana Tihanovskaia i-a cerut ajutorul cancelarului Germaniei
Berlin, 7 oct. /MOLDPRES/. Lidera opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia, exilată în Lituania, a cerut ajutor pentru ţara sa la o întâlnire pe care a avut-o marţi la Berlin cu cancelarul german Angela Merkel, relatează DPA, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
Tihanovskaia i-a oferit lui Merkel o umbrelă în alb şi roşu, culorile folosite în timpul demonstraţiilor în masă din Belarus împotriva controversatei realegeri a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, într-un scrutin despre care opoziţia spune că a fost fraudat.
"Le sunt extrem de recunoscătoare Germaniei şi tuturor partidelor germane care sprijină poporul belarus în lupta sa pentru libertate, în lupta sa pentru noi alegeri corecte şi transparente", a spus ea după întâlnirea cu Merkel, care a durat 45 de minute.
Cancelarul german nu a făcut niciun comentariu.
Ulterior în cursul serii de marţi, partidul conservator aflat la putere, CDU, şi aliatul său bavarez, CSU, i-au dăruit opozantei din Belarus o bucată originală din Zidul Berlinului.
Tihanovskaia a spus că acest artefact din timpul Războiului Rece este "un simbol al libertăţii".
Înainte de întâlnirea cu Angela Merkel, ea a făcut apel la ţările europene să menţină "presiunea", în special prin "sancţiuni", asupra regimului preşedintelui Lukaşenko.
Tihanovskaia a salutat recentele sancţiuni impuse de UE asupra cercului de apropiaţi al lui Lukaşenko, spunând că sunt "o victorie, chiar dacă doar una mică".
"Ţara noastră are nevoie de diferite tipuri de ajutor, însă avem în primul rând nevoie de o mediere pentru a începe dialogul cu autorităţile noastre, negocieri, aşa că sunt sigură că Angela Merkel va fi extrem de utilă în această situaţie", a spus opozanta într-o conferinţă de presă, potrivit AFP.
"Trebuie să există presiune atât în interiorul ţării noastre, cât şi din exterior", a mai afirmat lidera opoziţiei, în vârstă de 37 de ani şi exilată în Lituania de la alegerile prezidenţiale controversate de la 9 august.
"Presiunea internă e dată de manifestaţii, greve, mişcări cetăţeneşti. Presiunea externă e reprezentată de sancţiuni şi ajutor din partea ţărilor vecine", a detaliat Tihanovskaia.
"Le cerem tuturor liderilor să îşi facă vocea auzită în privinţa Belarusului", a spus ea.
"Bineînţeles, le cerem să extindă lista de sancţiuni, să nu îl recunoască pe Lukaşenko drept lider legitim sau să îl ajute financiar", a explicat opozanta.
În opinia sa, "sancţiunile nu sunt decât începutul presiunii pe care ţările europene o pot exercita asupra regimului nostru, asupra lui Lukaşenko".
Tihanovskaia, care consideră că a câştigat alegerile prezidenţiale desfăşurate în urmă cu două luni în Belarus şi îl acuză pe preşedintele Aleksandr Lukaşenko de faptul că se agaţă de putere printr-o fraudă electorală masivă, s-a deplasat la Berlin pentru a obţine sprijin pentru cauza sa.
Sute de mii de persoane au protestat în oraşele din Belarus după scrutinul din 9 august, sfidând intervenţiile brutale ale poliţiei, pentru a-i cere lui Lukaşenko să renunţe la putere.
Sursă foto: ru.glbnews.com
Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă petrolieră pentru a ocoli Strâmtoarea Ormuz
Cancelarul german propune un statut special pentru Ucraina în UE, fără drept de vot
Ucraina își consolidează apărarea împotriva unui eventual atac dinspre Belarus
Premierul Ungariei pune condiții pentru aderarea Ucrainei la UE. Zelenski și Magyar se vor întâlni în iunie pentru a deschide un „nou capitol” în relațiile bilaterale
Vladimir Putin și Xi Jinping au semnat peste douăzeci de acorduri strategice
Donald Trump a primit imunitate fiscală permanentă din partea fiscului american
Alegerile din Ucraina ar putea avea loc în primăvara anului 2027
UE a ajuns la un acord provizoriu pentru eliminarea taxelor vamale la importurile din SUA
Atacurile cu drone asupra orașelor ucrainene continuă: doi morți și mai mulți răniți
SUA au redus numărul de brigăzi staționate în Europa de la patru la trei
Țările membre ale UE care susțin Rusia sau Iranul ar putea rămâne fără bani de la bloc
ARMENPRESS: Armenia și Lituania au semnat un acord de parteneriat strategic
Un avion românesc F-16 a doborât în Estonia o dronă ucraineană. Ministrul Apărării de la Kiev și-ar fi prezentat scuzele pentru incident
Donald Trump spune că a anulat un atac programat marți asupra Iranului
Republica Moldova va găzdui prima ediție a Expoziției internaționale „China Expo Auto, Mobilitate și Agrotech”
IGP a înregistrat 19 cazuri de escrocherii. Cetățenii, îndemnați să nu transmită bani persoanelor necunoscute
Republica Moldova și Slovacia își extind cooperarea în domeniul apărării
ANSP: risc scăzut pentru Republica Moldova în contextul focarelor de Ebola
Acord semnat la Chișinău. Republica Moldova și Islanda vor opera curse aeriene directe
„Restart în educație”, un nou model de guvernanță pentru școli. Ministrul Dan Perciun: „Ne propunem să creăm o legătură mult mai clară între politicile Ministerului Educației și ceea ce se întâmplă efectiv în școli”
Infrastructura feroviară, verificată în urma ploilor puternice. Specialiștii vor instala senzori pentru a monitoriza stabilitatea terenurilor
FOTO // Institutul Mamei și Copilului a fost dotat cu echipamente medicale moderne
VIDEO // Peste 70% din consumul de energie electrică, asigurat din surse regenerabile. Ministrul Dorin Junghietu: „O dependență mai mică de importuri și o siguranță mai mare pentru cetățeni”
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în discuții cu ministrul apărării al Slovaciei, Robert Kaliňák
Traian Băsescu a mulțumit președintei Maia Sandu pentru acordarea cetățeniei R. Moldova: „Rămân devotat cauzei integrării țării în UE”
DOC // Raport: Reforma justiției avansează, 60% dintre judecătorii supuși vettingului au fost evaluați
Șefa statului a semnat decretul privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu
DOC // Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a primit cetățenia R. Moldova. Maia Sandu: „Îi mulțumesc pentru că a oferit țării noastre sprijin neîncetat”
MAE ucrainean califică drept „șantaj nerușinat” amenințarea Moscovei cu atacuri asupra Kievului
Crește numărul beneficiarilor de tratamente compensate. Circa 169 de mii de persoane au beneficiat în aprilie de medicamente și dispozitive compensate