România contribuie cu 50 de milioane de euro la apărarea Ucrainei. Decizia Guvernului de la București
Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care decide ca România să se alăture statelor care contribuie la propunerea Statelor Unite ale Americii privind „Lista de achiziții prioritare necesare apărării Ucrainei” (PURL), cu o contribuție de 50 de milioane de euro, alături de majoritatea aliaților europeni și de alte state care împărtășesc aceeași perspectivă, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe al României, transmite MOLDPRES.
Potrivit MAE, mecanismul PURL reprezintă un instrument de politică externă și de securitate de importanță majoră pentru Administrația SUA, în special în contextul abordării promovate de Administrația Trump privind împărțirea echitabilă a responsabilităților de securitate între aliați. „Prin PURL, partea americană urmărește implicarea directă și măsurabilă a statelor partenere în sprijinirea Ucrainei și crearea unui cadru coordonat de acțiune care să reflecte principiile de eficiență, predictibilitate și responsabilitate strategică”, se arată în comunicat.
MAE precizează că această contribuție va susține, prin întărirea capacităților de apărare ale Ucrainei, obținerea și menținerea unei păci durabile. Programul permite alocări comune prin bugetul NATO și se înscrie în continuarea inițiativelor aliate ulterioare Summitului de la Helsinki, o prioritate reiterată inclusiv în cadrul recentei vizite în România a secretarului general al NATO, Mark Rutte.
„Participarea României la mecanismul american PURL contribuie direct la consolidarea securității regionale și este pe deplin consonantă cu angajamentele României în cadrul NATO și cu Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii. Participarea la acest mecanism creează premise pentru beneficii în planul securității naționale, inclusiv prin creșterea interoperabilității instituționale, aprofundarea cooperării militare și civile cu Statele Unite și aliații, precum și prin întărirea capacității de reacție la amenințări hibride și convenționale”, se menționează în comunicatul MAE. Alocarea pentru PURL este realizată cu respectarea plafonului bugetar stabilit pentru anul 2025.
Totodată, MAE amintește că Summitul NATO de la Haga a condus, la propunerea președintelui SUA, la un angajament istoric al aliaților de a crește gradual, în următorii zece ani, cheltuielile pentru apărare până la nivelul de 5% din PIB, din care 3,5% vor reprezenta cheltuieli militare directe, iar 1,5% cheltuieli conexe. În acest procent sunt incluse și investițiile în apărare, precum și cele destinate construirii sau consolidării infrastructurii cu dublă utilizare, inclusiv cea pentru mobilitate militară.
România și-a majorat la rândul său resursele alocate apărării și gradul de execuție bugetară, care a ajuns la 94% în 2024 și este estimat la până la 98% în 2025, conform datelor preliminare citate de MAE.
De asemenea, prin mecanismul SAFE, România va accesa 16,6 miliarde de euro destinate creșterii capacității de apărare, achiziționării de tehnică militară de ultimă generație, dezvoltării capabilităților tehnologice și modernizării infrastructurii militare. „Susținerea Ucrainei în fața persistenței agresiunii rusești este în sine o măsură de securitate”, subliniază MAE.
Ministerul mai arată că România își respectă angajamentele asumate, iar apartenența la NATO înseamnă investiții, acțiune și garanția unui viitor sigur pentru cetățeni. Totodată, prin eforturile președintelui SUA, ale liderilor europeni și ale președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, discuțiile recente din Statele Unite au generat o nouă dinamică pentru obținerea unei păci juste și durabile. România contribuie activ la dialogul diplomatic european și aliat și la eforturile comune pentru crearea unor garanții de securitate solide atât pentru Ucraina, cât și pentru regiune.
VIDEO // Reacția MAE de la București după prăbușirea dronei la Galați: „O escaladare gravă şi iresponsabilă din partea Federației Ruse”
O dronă s-a prăbuşit pe un bloc din Galaţi
Iranul şi SUA au stabilit cadrul unui acord
UE nu poate fi mediator neutru în negocierile dintre Ucraina și Rusia, afirmă șefa diplomației europene
Rusia a început războiul economic cu Armenia din cauza direcției pro UE a Erevanului
Kaja Kallas şi miniştri de Externe din țările baltice avertizează împotriva unei „capcane” întinse de Putin
ONU critică o escaladare periculoasă a războiului dintre Ucraina-Rusia și face apel la reținere
FOTO // Antalya își consolidează statutul de hub global pentru turism și evenimente internaționale în 2026
Suedia va dona Ucrainei mai multe avioane de luptă JAS 39 Gripen
ARMENPRESS: Armenia și SUA vor finaliza în decurs de o lună acordul de implementare a proiectului TRIPP, a anunțat premierul armean, Nikol Pashinyan.
Parlamentarii ungari au votat împotriva ieșirii din Curtea Penală Internațională, dorită de Orban
Circa 50 de țări au condamnat amenințările Moscovei la adresa ambasadelor din Ucraina
The Guardian: UE ar putea refuza dreptul de veto pentru noile state membre, în încercarea de a accelera extinderea
ARMENPRESS: Armenia și SUA au intrat într-o etapă fără precedent a relațiilor bilaterale, afirmă ministrul armean de Externe
VIDEO // Copiii, întâmpinați la frontieră cu brățări și brelocuri reflectorizante
Dronele ruseşti au lovit o zonă rezidenţială din Odesa
Cod galben de ploi abundente și descărcări electrice pentru 2 iunie
Ungaria îşi va modifica Constituţia pentru a-l destitui pe preşedintele Tamas Sulyok
Incendiul de pe strada Lunca Bîcului din Chișinău a fost lichidat după intervenții pe parcursul nopții
VIDEO // A fost lansată ediția a II-a a proiectului „EU&bunicii mei”
Tenismenul Stefanos Sakellaridis a câștigat Moldova Open Challenger 100
SUA și Iranul s-au atacat din nou reciproc în pofida armistițiului
VIDEO // Speakerul Igor Grosu, mesaj de Ziua Copilului: „Voi sunteți cei care faceți lumea mai bună”
Premierul Alexandru Munteanu: „Copiii sunt cel mai important viitor al Republicii Moldova”
Delegație a Parlamentului de la Chișinău, în vizită la Bruxelles pentru discuții privind integrarea europeană
Maia Sandu a lansat o competiție a lecturii pentru copii cu ocazia zilei de 1 iunie: „Cărțile vă pot deveni cei mai buni prieteni ai verii”
Sprijin majorat pentru familii: indemnizația la naștere a ajuns la 21.866 de lei
Republica Moldova are peste 833 de mii de copii. ASP: În primele cinci luni ale anului s-au născut peste 9.000 de bebeluși
Republica Moldova marchează Ziua Internațională a Copilului: program divers de activități pentru toată familia
CEC a prezentat rezultatele preliminare ale turului doi al alegerilor locale noi