Subvarianta Omicron XBB.1.5 ar urma să devină dominantă în Europa într-o lună sau două
Stockholm, 14 ian. /MOLDPRES/. Subvarianta extrem de contagioasă XBB.1.5 a Omicron, care se răspândeşte rapid în Statele Unite, ar urma să devină dominantă în rândul cazurilor de coronavirus în Europa în decurs de o lună sau două, a anunţat vineri Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), comunică AFP, preluată de Agerpres și MOLDPRES.
Această subvariantă, care a fost detectată pentru prima dată în Statele Unite în octombrie şi este cel mai contagios vector al noului coronavirus până în prezent, reprezintă un "risc scăzut pentru populaţie în ansamblu", potrivit ultimei evaluări publicate de ECDC, cu sediul la Stockholm.
Acest risc este totuşi "moderat până la ridicat" pentru "persoanele vulnerabile, cum ar fi persoanele în vârstă, nevaccinate sau imunodeprimate", potrivit agenţiei europene.
Pentru ECDC, "există numeroase zone gri în legătură cu XBB.1.5 şi această evaluare s-ar putea schimba în săptămânile următoare".
În timp ce în prezent constituie mai mult de 27% din infecţiile din Statele Unite, XBB.1.5 era responsabilă doar pentru 2,5% din cazurile de COVID-19 în ultimele săptămâni din 2022, potrivit ECDC.
"Modelele matematice ale ECDC indică faptul că XBB1.5 ar putea deveni dominantă în Uniunea Europeană (...) în decurs de una până la două luni", datorită "ritmului său de progres", a estimat agenţia.
Potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor, "în prezent nu există dovezi că severitatea infecţiei cu XBB.1.5 este diferită de cea a altor subvariante ale Omicron".
În total, 38 de ţări au raportat cazuri de XBB.1.5, dintre care 82% în Statele Unite, 8% în Regatul Unit şi 2% în Danemarca, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Cel puțin doi răniți la Kiev după un atac nocturn rusesc cu rachete și drone
Acord-cadru încheiat între Israel, Liban și SUA
Europarlamentarul Siegfried Mureșan, propus de PNL, USR și UDMR pentru funcția de premier: „România are nevoie de un guvern competent și realmente pro-european”
Peste 20 de replici s-au înregistrat după puternicele seisme din Venezuela
Volodimir Zelenski a aprobat un plan de 40 de zile prin care vrea să forțeze retragerea Rusiei
NATO pregătește noi investiții masive în apărare și sprijin pentru Ucraina la summitul de la Ankara
Cutremure în Venezuela // Bilanțul urcă la 188 de morți și peste 1.500 de răniți
Explozii la Kiev după un atac cu rachete balistice lansat de Rusia
Canicula face sute de victime în Europa: peste 200 de morți în Spania, iar Franța închide mii de școli
BTA: Câștigătoarea Eurovision 2026, Dara, se alătură campaniei Ministerului Turismului pentru promovarea Bulgariei
Cutremure în Venezuela. Cel puțin 164 de morți și aproape 1.000 de răniți
Ucraina primește prima tranșă din împrumutul UE de 90 de miliarde de euro. Ursula von der Leyen: „Solidaritate pusă în practică”
Cutremure devastatoare în Venezuela: Cel puțin 32 de morți și peste 700 de răniți după două seisme puternice
ARMENPRESS: UE ia în considerare modelul Synopsys Armenia pentru instruirea în domeniul proiectării cipurilor
Premierul bulgar anunță că se va opune celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni al UE împotriva Rusiei
ARMENPRESS: Progresele Armeniei în procesul de liberalizare a vizelor sunt impresionante, afirmă Ursula von der Leyen
Ministrul Educației, despre discuțiile în contradictoriu cu premierul Alexandru Munteanu: „Am spus ceea ce gândesc pe subiectul politicii fiscale”
CNAS a finanțat pensiile și alocațiile sociale a beneficiarilor care dețin carduri bancare
Energocom a procurat în luna iunie energie electrică la un preț de 131 euro/MWh
Reformele de mediu și integrarea europeană, discutate la reuniunea EU4Green Recovery East de la Paris
Sesiunea suplimentară de BAC va avea loc în perioada 13-20 iulie. Candidații trebuie să depună cereri de participare
Muzeul Național de Artă găzduiește expoziția artistului Șerban Savu „Adevărata natură”
VIDEO // Rețea de trafic de droguri coordonată prin Telegram, destructurată. Trei persoane au fost reținute pentru comercializarea substanțelor narcotice în Chișinău
Președinta Maia Sandu: „Suntem obligați să reușim să ducem Moldova în Uniunea Europeană și să dezvoltăm țara”
Difuzorii de publicitate politică urmează să prezinte rapoartele semestriale la CEC
Expertul Daniel Vodă: „În momente complicate, o țară are nevoie de unitate, luciditate și coeziune”
Cod galben de vânt puternic pe întreg teritoriul Republicii Moldova
Igor Grosu, după demisia premierului Munteanu: „Vom lansa discuții privind reformele-cheie necesare și vom analiza foarte atent așteptările societății”
VIDEO // Peste 50 de persoane au fost extrădate în Republica Moldova de la începutul anului
Biblioteca Națională găzduiește expoziția aniversară „Moștenire și destin: Vasilache și Beșleagă în dialogul etern”