ro

 

Externe
14 Mai, 2026 / 18:26
/ 15 Mai, 2025

Donald Trump: Fără intervenția SUA în Al Doilea Război Mondial, țările europene ar vorbi în germană

Fără intervenția SUA, țările europene ar vorbi în germană, a declarat joi Donald Trump, repetându-și dorința de a stabili o zi de sărbătoare publică pentru a marca victoria asupra Germaniei naziste și ironizând faptul că Franța sărbătorește pe 8 mai, relatează AFP, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

'Iubim Franța, nu-i așa? Dar cred că noi am făcut ceva mai mult pentru a câștiga războiul decât Franța', a spus Trump în fața militarilor americani de la baza al-Udeid din Qatar, în cursul unei digresiuni în jurul faptului că, în opinia sa, Statele Unite nu își celebrează suficient rolul crucial pe care l-au avut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945).

'Știi, nu vreau să fiu un tip pretențios, dar când Hitler și-a ținut discursul la Turnul Eiffel, aș spune că nu a fost tocmai ideal', a spus el, stârnind râsete în rândul soldaților, referindu-se la invadarea teritoriului de către trupele naziste în 1940, după căderea armatei franceze.

Referindu-se la comemorările din 8 mai, Trump a adăugat: 'L-am sunat pe președintele Macron, un băiat bun, de altfel'. El l-a imitat apoi pe șeful statului francez, rostind cu un oarecare accent franțuzesc: 'Donald, sărbătorim victoria noastră asupra germanilor'. La care Trump a replicat izbucnind în râs: 'Este minunat'.

'Am câștigat războiul, și ei au ajutat, dar fără noi nu ar fi câștigat războiul', a subliniat el joi, referindu-se la toate țările europene care sărbătoresc victoria din 8 mai 1945 și 9 mai, în cazul Rusiei, moștenitoarea URSS.

'Fără noi, ar vorbi germană, poate și puțin japoneză. Noi am câștigat războiul și suntem singurii care nu îl sărbătorim', a insistat el, înainte de a repeta că vrea să stabilească o zi de sărbătoare publică pentru a comemora victoria.

La începutul lunii mai, Donald Trump a făcut o serie de comentarii similare, minimalizând din nou rolul țărilor europene, și în special al URSS, care începuse să respingă trupele naziste la începutul anului 1943.

Statele Unite au jucat un rol crucial în război, oferind inițial ajutor Aliaților, înainte de a intra în conflict, după ce au fost atacate direct de Japonia la Pearl Harbor, în Hawaii, pe 7 decembrie 1941. Momentul emblematic al intervenției lor în Europa a fost debarcarea în Normandia din 6 iunie 1944, amintește AFP.

Potrivit cifrelor muzeului național din SUA consacrat celui de-al Doilea Război Mondial, Statele Unite au pierdut 416.800 de militari în timpul conflictului, puțin mai mult decât Regatul Unit (383.600), dar semnificativ mai puțin decât URSS, ale cărei pierderi au variat între 8,8 și 10,7 milioane de soldați.


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Prețul petrolului crește din nou, după ce Trump a calificat oferta de pace a Iranului drept „total inacceptabilă”

/ Acum 3 zile

Donald Trump va efectua o vizită de stat în China. Discuții despre Iran și diferendele comerciale, pe agendă

/ Acum 4 zile

Nava de croazieră MV Hondius, afectată de un focar de hantavirus, a ancorat în largul portului Granadilla din Tenerife: începe evacuarea pasagerilor

/ Acum 4 zile

UE este pregătită să înceapă convorbiri despre o pace justă și durabilă în Ucraina

/ Acum 4 zile

Un rubin „excepțional de mare” și rar, de 11.000 de carate, a fost găsit în Myanmar

/ Acum 4 zile

BTA lansează catalogul BG SPA – Sănătate prin apă, în limbile bulgară și engleză

/ Acum 5 zile

Ucraina și Rusia au încheiat un armistițiu de trei zile

/ Acum 5 zile

Ungaria începe o nouă eră politică. Conservatorul Peter Magyar preia funcția de prim-ministru

/ Acum 5 zile

BTA: Etapa a doua a Giro d’Italia începe la Burgas, după retragerea lui Matteo Moschetti din cursă

/ Acum 5 zile

Hantavirus / Șase cazuri confirmate până acum, potrivit OMS

/ Acum 6 zile

Președintele rus transmite că este dispus să discute cu UE, dar nu va face primul pas

/ Acum 6 zile

VIDEO // Dronele Gărzii Naționale „Azov” au preluat controlul spațiului aerian deasupra orașului Mariupol

/ Acum 6 zile

Forțele ruse au lansat în timpul nopții peste 850 de drone în Ucraina, în ciuda armistițiului anunțat de Kremlin

/ Acum 6 zile

Emiratele Arabe Unite au fost atacate din nou de Iran cu rachete și drone