ro

 

Externe
05 Martie, 2026 / 19:29
/ Acum 3 ore

Ucraina și Rusia au făcut un nou schimb de prizonieri de război

Rusia şi Ucraina au anunţat joi un schimb a câte 200 de prizonieri de război din fiecare tabără, ca parte a acordurilor încheiate în recentele negocieri de pace desfăşurate la Geneva, relatează agenţia EFE. Partea rusă a anunţat de asemenea că alţi 300 de prizonieri din fiecare tabără vor fi schimbaţi vineri, transmite digi24.ro, preluat de MOLDPRES.

Potrivit comandamentului militar rus, soldaţii ruşi eliberaţi în acest schimb se află în prezent în Belarus, "unde primesc toată asistenţa psihologică şi medicală necesară", urmând să fie transferaţi ulterior în Rusia.

Negociatorul-şef rus Vladimir Medinski a scris pe canalul său de Telegram că în total de 500 de prizonieri din fiecare tabără vor fi schimbaţi joi şi vineri.

Schimbul de prizonieri a fost confirmat la scurt timp apoi de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. "Astăzi, 200 de familii ucrainene au primit mesajul cel mai aşteptat: cei dragi se întorc acasă", a scris Zelenski pe reţelele de socializare.

Printre cei eliberaţi, a adăugat el, s-au numărat şi luptători ucraineni capturaţi la oţelăria Mariupol, care a căzut în mâinile Rusiei în primul an de război.

Precedentul schimb de prizonieri de război între Rusia şi Ucraina a avut loc la începutul lunii februarie, în urma celei de-a doua runde de discuţii de pace desfăşurate la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, discuţii în urma cărora au fost schimbaţi 157 de prizonieri din fiecare tabără.

A treia rundă de negocieri dintre Ucraina şi Rusia, mediate de SUA, a avut loc în urmă cu două săptămâni la Geneva şi s-a încheiat fără progrese, în afara acestor noi schimburi de prizonieri şi a abordării modalităţilor de verificare a unei încetări a focului odată ce se va ajunge la un acord de pace, o perspectivă ce rămâne însă îndepărtată.

Puţinele surse diplomatice care au făcut comentarii scurte la Geneva au fost de acord că întâlnirile au fost foarte tensionate şi că Rusia nu a cedat în faţa cererilor sale, în special aceea ca Ucraina să-i cedeze întregul Donbas, adică un teritoriu de aproximativ 20% din provincia Doneţk aflat în continuare sub controlul armatei ucrainene şi o porţiune nesemnificativă din provincia Lugansk, aceasta din urmă fiind aproape complet sub control rusesc.

Dar Zelenski refuză în continuare să-şi asume politic o asemenea cedare teritorială şi cere ca orice decizie de acest fel să fie validată printr-un referendum, despre care susţine că a priori va respinge cedarea Donbasului.


 
Ultimele Știri
/ Acum 2 zile

Iranul continuă atacurile asupra aliaţilor SUA din Golf

/ Acum 3 zile

Un tren a fost lovit de o dronă în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk. Sunt morți și răniți

/ Acum 3 zile

Trei avioane militare americane, doborâte din eroare de apărarea antiaeriană a Kuweitului

/ Acum 3 zile

Kremlin: Țările din grupul BRICS nu vor ajuta Iranul în conflictul său cu SUA și Israel

/ Acum 3 zile

Bloomberg: Prețurile gazelor în Europa ar putea crește cu până la 130% în cazul blocării strâmtorii Ormuz

/ Acum 3 zile

Preţul petrolului a trecut de 80 de dolari per baril, după izbucnirea războiului în Orientul Mijlociu

/ Acum 3 zile

Șeful Consiliului Suprem de Securitate al Iranului respinge orice negocieri cu SUA

/ Acum 3 zile

Donald Trump vorbește despre un război de „patru săptămâni” în Iran

/ Acum 3 zile

BTA: Bulgarii sărbătoresc primăvara printr-o tradiție veche de secole - Martenitsa

/ Acum 4 zile

Iranul confirmă moartea ayatollahului Ali Khamenei. Conducerea interimară, preluată de un triumvirat

/ Acum 5 zile

BTA: Urșii ajunși la Belitsa din Argentina se adaptează bine la noua lor casă

/ Acum 5 zile

Noile reguli de intrare în UE devin operaționale, din 2 martie, la punctele de trecere din Republica Moldova

/ Acum 5 zile

Locurile sfinte din Israel sunt închise pentru vizitatori

/ Acum 5 zile

UE solicită reținere maximă după atacurile SUA și Israelului asupra Iranului: „Securitatea nucleară este de importanță crucială”