Ucraina și Rusia reiau astăzi negocierile la Istanbul
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a aprobat componența delegației ucrainene care va participa, miercuri, la Istanbul, la o nouă rundă de negocieri privind realizarea unei păci juste și durabile, informează MOLDPRES, cu referire la site-ul oficial al președintelui ucrainean.
Astfel, potrivit decretului semnat de Zelenski, delegația ucraineană este compusă din 14 membri și va fi condusă de Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov.
Administrația președintelui Turciei a comunicat că cea de-a treia rundă de negocieri între delegațiile Ucrainei și Rusiei este programată pentru miercuri, la Istanbul, 19:00, ora locală.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că Kievul a propus părții ruse o nouă rundă de negocieri pentru săptămâna aceasta, subiectele principale fiind schimbul de prizonieri și stabilirea unei întâlniri între lideri pentru a obține o pace durabilă.
„Avem nevoie de o reuniune a liderilor pentru a asigura o pace cu adevărat durabilă. Ucraina este pregătită pentru o astfel de reuniune”, a insistat Zelenski.
Secretarul Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare Rustem Umerov a menționat că părțile trebuie să facă tot posibilul pentru a obține o încetare a focului, iar „partea rusă trebuie să înceteze să se sustragă deciziilor”.
Primele două runde de negocieri au avut loc la Istanbul, în lunile mai și iunie, fiind mediate de Turcia. Aceste discuții nu au dus însă la o încetare a focului, dar au facilitat schimburi de prizonieri și repatrierea trupurilor soldaților căzuți.
Ucraina a desfășurat unități pentru interceptarea de drone în cinci țări din Orientul Mijlociu
SUA au început operațiunea militară de redeschidere a Strâmtorii Ormuz
Premieră istorică: slujbele au fost suspendate la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim
Iranul nu mai poate îmbogăți uraniu sau fabrica rachete balistice, anunță premierul israelian
Emisari ucraineni se întâlnesc sâmbătă cu negociatorii americani în SUA
Italia estimează că există sute de „celule latente” iraniene în întreaga lume
Prețurile la gaze în Europa au crescut cu 30% după atacuri asupra infrastructurii energetice din Golful Persic
VIDEO // România își consolidează securitatea pe Flancul Estic, după discuțiile dintre Nicușor Dan și Mark Rutte la Bruxelles
India a trimis nave de război pentru a-și proteja petrolierele în Strâmtoarea Ormuz
Negocierile de pace privind Ucraina au fost întrerupte pe fondul războiului din Iran
Arabia Saudită anunță că ar putea riposta prin măsuri militare împotriva Iranului
Criza energetică provocată de războiul din Iran accelerează tranziția globală de la combustibilii fosili
Prețurile petrolului și gazelor au crescut după atacuri asupra infrastructurii energetice din Iran
O clinică universitară din Germania și o orchestră de renume vor analiza influența muzicii asupra sănătății
Euro se apreciază ușor, iar dolarul își menține valoarea
Londra autorizează interceptarea navelor din flota fantomă rusă în apele sale teritoriale
BTA: Chirilica se confruntă cu trei provocări majore în mass-media, afirmă directorul general Kiril Valchev
Republica Moldova va denunța încă 60 de acorduri cu CSI. Vicepremierul Mihai Popșoi: „Stau ca o povară și nu aduc niciun beneficiu cetățenilor noștri”
Atenție, călători! Trafic intens la PTF Leușeni pe sensul de ieșire
Viceprim-ministrul Mihai Popșoi: „Republica Moldova va cere despăgubiri Rusiei pentru atacul asupra liniei Isaccea–Vulcănești”
Agenda evenimentelor, joi, 26 martie
FOTO // Zeci de voluntari au donat sânge la Spitalul Republican
Cer predominant senin și maxime de până la +18 grade Celsius, prognozate pentru joi
Republica Moldova introduce un instrument internațional pentru evaluarea dezvoltării copiilor înainte de școală
Procurorul general interimar a promovat evaluarea externă
Triplu patronaj prezidențial din Germania, Franța și România pentru retrospectiva Brâncuși de la Berlin
Cazierul contravențional detaliat poate fi obținut acum online prin EVO
Echilibrul de gen devine obligatoriu în consiliile companiilor listate la bursă
DOC // Publicat în Monitorul Oficial: măsurile speciale pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în perioada stării de urgență au intrat în vigoare
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare cu directorul adjunct al Departamentului pentru Europa de Est și Asia Centrală din cadrul Oficiului pentru Afaceri Externe, Commonwealth și Dezvoltare al Regatului Unit