ANALIZĂ // Mihai Isac: Transnistria, de la conflict înghețat la test al integrării europene

Regiunea transnistreană intră într-o etapă în care vechiul model al „conflictului înghețat” își pierde treptat din relevanță, iar apropierea de Republica Moldova și Uniunea Europeană se produce tot mai mult prin schimbări economice, fiscale, energetice și instituționale. Într-o analiză realizată pentru MOLDPRES, analistul politic din România Mihai Isac examinează transformările din regiune și modul în care acestea pot influența procesul de reintegrare, în condițiile în care Republica Moldova avansează în negocierile de aderare la UE fără a aștepta soluționarea definitivă a conflictului. 

Analiza urmărește evoluția dialogului dintre Chișinău și Tiraspol, diminuarea dependenței energetice de Rusia, orientarea tot mai accentuată a economiei transnistrene către piața europeană și eliminarea treptată a privilegiilor fiscale. Mihai Isac argumentează că reintegrarea nu mai trebuie privită exclusiv ca rezultatul unei decizii politice finale, ci ca un proces gradual de convergență, care poate schimba realitățile de pe ambele maluri ale Nistrului. În acest context, Transnistria devine un test pentru capacitatea Republicii Moldova de a avansa simultan pe calea integrării europene și a reintegrării teritoriale, fără război și fără perpetuarea unor structuri economice și politice incompatibile cu un viitor stat membru al UE.

Mihai Isac: Dosarul transnistrean intră într-o etapă diferită de cea care a dominat ultimele trei decenii. Formatul „5+2” nu mai funcționează, Rusia nu mai poate susține regiunea prin vechiul model al gazului practic gratuit, economia din stânga Nistrului depinde tot mai mult de piața europeană, iar Chișinăul începe să elimine privilegiile fiscale ale companiilor transnistrene. În același timp, Republica Moldova înaintează în negocierile de aderare la UE fără să aștepte rezolvarea politică definitivă a conflictului.



Un conflict care nu mai este chiar înghețat

Timp de peste trei decenii, conflictul transnistrean a fost administrat printr-un paradox. Mai exact, frontul este înghețat, dar cauzele și instrumentele conflictului rămâneau active. Administrația nerecunoscută de la Tiraspol, prezența militară rusă, depozitele de muniții de la Cobasna și dependența economică și energetică de Moscova au permis menținerea unei entități separate de ordinea constituțională a Republicii Moldova.

Prezența Grupului Operativ al Trupelor Ruse nu are consimțământul Chișinăului. În 2018, Adunarea Generală a ONU a cerut retragerea necondiționată a acestor forțe și a reamintit angajamentele asumate de Rusia la summitul OSCE de la Istanbul din 1999. Poziția Chișinăului rămâne retragerea trupelor ruse și demilitarizarea regiunii.

În regiunea aflată sub ocupație militară ilegală rusă, Moscova păstrează un instrument de presiune militară asupra Republicii Moldova. Potrivit estimărilor comunicate de Biroul politici de reintegrare în februarie 2025, Grupul Operativ al Trupelor Ruse număra aproximativ 1.500 de militari, separat de cei circa 430 din contingentul rus din cadrul așa-zisului mecanism de menținere a păcii.

Acestora li se adaugă forțele și milițiile așa-zisului regim, organizate în unități de infanterie, blindate și artilerie, cu echipament predominant sovietic. Estimările efectivelor diferă, iar capacitatea de mobilizare nu trebuie confundată cu cifrele declarate. Conform unor surse neoficiale, așa-zisa armată transnistreană, trupele așa-zisului minister de Interne și serviciul de spionaj local MGB însumează aproximativ 5.000-7.000 de oameni. Echipamentul greu este redus și învechit, dar recent așa-zisele autorități de la Tiraspol au convertit o serie de drone agricole pentru uz dual.

Izolarea geografică limitează posibilitatea Rusiei de a trimite întăriri. Totuși, vulnerabilitatea logistică nu elimină capacitatea acestor forțe de a intimida autoritățile constituționale și populația. Marea majoritate a soldaților înrolați pe bază de contract în contingentul militar rus de ocupație sunt de origine din R. Moldova, având cetățenia statului R. Moldova. Recent, Chișinăul a început retragerea cetățeniei statului unor astfel de personaje.

Prezența serviciilor secrete ruse este documentată oficial. SIS a arătat că Moscova invoca acordurile bilaterale din 1994 pentru a justifica prezența reprezentanților acestora în stânga Nistrului. În martie 2025, SIS afirma că Alexandr Nesterovschi fusese transportat în regiune și beneficia de protecția serviciilor speciale ruse.

UE l-a sancționat pe Dmitri Miliutin pentru operațiuni clandestine în Moldova, inclusiv Transnistria. Diferite anchete dezvăluie activitatea ofițerilor FSB în regiune, iar cazul Igor Gorgan documentează clar activitatea GRU în R. Moldova, inclusiv prin folosirea regiunii ca bază.

Prin urmare, amenințarea nu trebuie evaluată prin numărul tancurilor. Combinația dintre militarii ruși, structurile armate separatiste și serviciile de informații oferă Moscovei posibilități de destabilizare și presiune politică. Retragerea trupelor, controlul armamentului și desființarea structurilor represive sunt condiții esențiale pentru o reintegrare care să garanteze securitatea cetățenilor.



Hiroshima care nu a mai explodat

Ultimele informații despre Cobasna schimbă evident mai degrabă evaluarea tehnică decât problema politică. Conform unui ultim raport al autorităților de la Chișinău, din aproximativ 14.000 de tone de muniții, circa 2.800 ar avea încărcătură explozivă efectivă. Sursa citată insistă asupra distincției dintre cantitatea și starea munițiilor și faptul cât armament și militari străini se află pe teritoriul Republicii Moldova în afara controlului autorităților constituționale.

Mai importantă este schimbarea mediului regional. După invazia rusă pe scară largă împotriva Ucrainei, Transnistria a încetat să mai fie un conflict postsovietic izolat și a devenit o piesă într-un spațiu de confruntare ruso-occidentală. Moscova continuă să exploateze inclusiv cetățenia rusă acordată locuitorilor regiunii. În aprilie 2026, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, afirma că peste 220.000 de cetățeni ruși din Transnistria s-ar afla sub amenințare și că Moscova este pregătită să ia măsurile necesare pentru protejarea lor.

Retorica este importantă tocmai pentru că nu presupune declanșarea unui război pentru a fi eficientă. Ea păstrează Transnistria ca instrument de presiune asupra Chișinăului și oferă Moscovei posibilitatea de a prezenta orice avans al reintegrării drept presiune asupra cetățenilor ruși.

Una dintre cele mai importante evoluții ale anului 2026 este încercarea OSCE de a reface infrastructura minimă de dialog. La 26 februarie, Misiunea OSCE a facilitat prima întâlnire fizică în format „1+1” dintre negociatorii-șefi Valeriu Chiveri și Vitalii Ignatiev din noiembrie 2024.

În mai a urmat prima reuniune fizică a grupului de lucru pentru economie din aprilie 2022, cu discuții despre fiscalitate, vamă, comerț și procedurile de import-export. În aceeași lună, președintele în exercițiu al OSCE, Ignazio Cassis, și secretarul general Feridun Sinirlioğlu au mers atât la Chișinău, cât și la Bender pentru discuții cu cele două părți.

A doua reuniune „1+1”, din 16 aprilie, a demonstrat însă limitele procesului. Discuțiile de la Tiraspol s-au încheiat fără progres. Vicepremierul Chiveri a declarat că reprezentanții transnistreni au refuzat o declarație comună privind reluarea procesului formal de reglementare, în timp ce Tiraspolul a acuzat Chișinăul de blocarea negocierilor. Una dintre principalele dispute privește tocmai extinderea treptată a taxelor și accizelor naționale asupra companiilor din regiune.



Cel mai recent demers al OSCE este și unul instituțional. La 31 august 2026, americanul Christopher W. Smith a preluat conducerea Misiunii OSCE în Republica Moldova și, simultan, rolul de mediator OSCE în procesul transnistrean. Au urmat consultări cu autoritățile moldovene, inclusiv o întrevedere cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, la 7 septembrie.

Există însă o diferență subtilă între limbajul OSCE și cel al Chișinăului. Chiveri afirmă explicit că, în condițiile actuale, „5+2” nu mai este funcțional și că instrumentul practic este „1+1”. OSCE continuă, în schimb, să vorbească despre ceilalți participanți ai formatului și păstrează formula convenită de cele 57 de state participante, și anume soluționarea conflictului în cadrul suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, cu un statut special pentru Transnistria.

Aceasta este o diferență importantă. Chișinăul a început să construiască între timp reintegrarea fără să o condiționeze de o asemenea înțelegere. Aici apare unul dintre paradoxurile actualei politici moldovenești. Există o strategie în acțiuni, dar încă nu există un plan public, oficial și comprehensiv al reintegrării.

În martie 2026 a apărut în spațiul public un document privind abordările de bază ale reintegrării graduale. Chiveri a confirmat că documentul provine de la Chișinău și a fost discutat cu partenerii externi, dar a insistat că nu este nici strategie, nici plan oficial, ci un non-paper menit să testeze diferite idei. Printre scenariile discutate se numără o perioadă de tranziție și o prezență civilă internațională, în cazul apariției condițiilor pentru reintegrare. Vicepremierul a declarat concomitent că autoritățile lucrează la un plan, dar că acesta ar urma să fie etapizat și modular. Vorbim de domeniile economic, social, educațional, bancar și în alte aspecte.

Abordarea are logică. Nimeni nu poate stabili acum cu precizie calendarul retragerii trupelor ruse, situația de securitate după războiul din Ucraina, mecanismul de dezarmare a structurilor transnistrene, costul reintegrării, soarta instituțiilor de facto sau forma exactă a unui eventual statut special.

Dar lipsa unui document public oare să fie mai problematică pe măsură ce procesul de aderare la UE avansează, iar societatea din R. Moldova are anumite așteptări.

La 15 iunie 2026, Uniunea Europeană și Republica Moldova au deschis negocierile asupra clusterului „Elementele fundamentale”, care cuprinde statul de drept, drepturile fundamentale, funcționarea instituțiilor democratice și reforma administrației publice. La 14 iulie a fost deschis și clusterul privind relațiile externe. În ultimele zile, Ungaria s-a opus deschiderii a noi capitole, pe fondul divergențelor dintre Kiev și Budapesta în privința situației comunității maghiare din Ucraina.

Cu alte cuvinte, negocierile europene încep să ajungă exact în zonele în care existența a două sisteme de facto devine incompatibilă cu funcționarea normală a unui stat membru. Vorbim de justiție, poliție, fiscalitate, vamă, concurență, ajutor de stat, politica comercială, frontiere și drepturi fundamentale. Acquis-ul european trebuie, în principiu, preluat în ordinea juridică a candidatului și aplicat la momentul aderării, dacă tratatul de aderare nu prevede derogări sau mecanisme tranzitorii.

Aici timpul începe să lucreze împotriva ambiguității. Un plan flexibil este util, iar absența răspunsurilor despre succesiunea reintegrării devine însă tot mai greu de menținut pe măsură ce Chișinăul închide capitole de negociere cu Bruxellesul.



Transformare economică

Transformarea cea mai profundă s-a produs probabil nu la masa negocierilor, ci în economie. Modelul transnistrean a supraviețuit decenii întregi printr-o anomalie creată intenționat. De facto, gazul rusesc era livrat practic fără ca Tiraspolul să îl achite în condiții comerciale normale. Gazul alimenta populația, industria grea și Centrala de la Cuciurgan, iar avantajul energetic subvenționa întregul sistem economic.

La 1 ianuarie 2025, acest mecanism s-a rupt. Gazprom a întrerupt livrările, invocând o datorie de 709 milioane de dolari pe care Chișinăul o contestă, în același moment în care tranzitul gazului rusesc prin Ucraina înceta. Regiunea s-a confruntat cu pene de curent, probleme de încălzire, restricții de consum și oprirea unor activități industriale. Moscova a încercat să forțeze mâna Ucrainei, R. Moldova și a UE.

UE a finanțat inițial cu 30 de milioane de euro achizițiile urgente de gaz. Bruxellesul a propus apoi alte 60 de milioane de euro pentru susținerea populației regiunii, condiționată de anumite reforme, inclusiv în domeniul drepturilor omului. Oferta pe termen mai lung a fost refuzată de Tiraspol, care a preferat o schemă de achiziție de pe piața europeană finanțată prin sprijin rusesc.

Nici această construcție nu a restabilit vechea siguranță. În martie 2026, perturbările provocate pe piețele energetice de conflictul din Orientul Mijlociu au generat noi reduceri ale furnizării de gaz către regiune și restricții pentru industrie și încălzire. Tiraspolul depinde acum de furnizori, piețe și trasee europene și de cooperarea cu instituții aflate în spațiul juridic moldovenesc.

Același lucru se vede în comerț. În prima jumătate a anului 2026, 76,9% din exporturile agenților economici din regiunea transnistreană au mers către Uniunea Europeană, cu România, Italia și Slovacia printre destinațiile principale.

Este probabil cea mai mare contradicție structurală a regimului transnistrean, având în vedere că legitimitatea sa politică continuă să fie construită în jurul Rusiei, în timp ce supraviețuirea economică este legată tot mai puternic de Republica Moldova și Uniunea Europeană.



Apusul privilegiilor fiscale

Din 1 septembrie 2026, Chișinăul a început o nouă etapă de uniformizare fiscală. Prima categorie vizată include bunuri neesențiale sau de lux, precum alcool, produse din tutun, parfumuri, articole pirotehnice, blănuri, bijuterii, anumite mijloace de transport și alte produse, pentru care agenții economici din regiune intră gradual sub regimul național de TVA și accize. Chiveri prezintă măsura drept parte a procesului de construire a unui spațiu economic comun.

Direcția declarată este eliminarea treptată a diferențelor fiscale. Regimul fiscal preferențial existent este tocmai ceea ce Chișinăul începe să demonteze. Menținerea pe termen nelimitat a unei enclave în care firmele beneficiază de TVA, accize, reguli vamale sau ajutoare incompatibile cu cele aplicate restului țării ar intra în contradicție atât cu ideea reintegrării, cât și cu obligațiile unui viitor stat membru al UE.

O parte din speculații se referă la o formă de regim politic sau juridic special după soluționarea conflictului. Acesta rămâne, de facto, posibil și, de fapt, formula OSCE continuă să prevadă un statut special pentru regiune. Dar statut special nu înseamnă automat paradis fiscal, sistem vamal separat sau drept de veto asupra politicii externe a Republicii Moldova.

Scenariul preferat politic de Chișinău pare să fie altul, mai realist în condițiile evoluțiilor de securitate de regiune. Vorbim de reducerea pe cât posibil a diferențelor înainte de momentul aderării, astfel încât problema care rămâne de rezolvat să fie mai ales politică și de securitate, nu și reconstrucția de la zero a două sisteme economice incompatibile.

Aici intervine Fondul de convergență. Ideea este ca o parte din veniturile suplimentare rezultate din eliminarea facilităților fiscale, împreună cu finanțarea externă, să fie întoarsă către localitățile din regiune prin infrastructură, servicii, educație și proiecte sociale. Chiveri îl definește nu doar ca instrument financiar, ci ca mecanism prin care cetățeanul din stânga Nistrului să constate că apropierea de instituțiile Republicii Moldova îi produce beneficii concrete.

Politic, aceasta este probabil cea mai interesantă schimbare de paradigmă, iar Chișinăul încearcă să elimine privilegiile regimului fără să pedepsească populația.



Aderarea la UE

Anterior, se presupunea că trebuie mai întâi găsită soluția politică a conflictului. Vorbim de statut special, garanții internaționale, retragerea trupelor, acord între Chișinău și Tiraspol. După aceea urma reintegrarea.

Noile evoluții schimbă parametrii. Firmele din regiune sunt integrate în sistemul moldovenesc înaintea instituțiilor politice. Fiscalitatea este uniformizată înaintea statutului, iar comerțul se orientează spre UE înainte ca Tiraspolul să accepte vectorul european. Sistemul energetic este desprins de vechiul model rusesc înainte de soluționarea conflictului. Cetățenii folosesc documentele, universitățile, locurile de muncă și serviciile Republicii Moldova înainte ca administrația regiunii să fie reintegrată.

De aceea este importantă formula vicepremierului Chiveri potrivit căreia reintegrarea nu se produce printr-o singură decizie. Ea descrie o strategie de schimbare treptată a realității de pe teren, astfel încât în ziua în care va deveni posibilă soluția politică, costul separării să fie mai mare decât costul reintegrării.

Republica Moldova pare să știe tot mai bine cum vrea să apropie cele două maluri, dar nu a explicat încă suficient procesul de clar propriei populații și statelor partenere. Ce competențe ar avea regiunea? Ce se întâmplă cu structurile de securitate de facto? Cum sunt integrate instanțele, procurorii și poliția? Ce se întâmplă cu proprietățile și privatizările realizate de administrația nerecunoscută? Cum sunt tratate datoriile? Va exista amnistie și pentru cine? Ce grad de autonomie locală sau teritorială este compatibil cu funcționarea unui stat membru UE? Și, mai ales, ce se întâmplă dacă momentul aderării sosește înaintea momentului reintegrării?

Acestea nu mai sunt întrebări pentru un viitor îndepărtat. Deschiderea clusterului „Elementele fundamentale” transformă statul de drept și drepturile omului în criterii concrete de negociere. În regiune persistă detenții considerate ilegale de Chișinău și de organizațiile pentru drepturile omului, restricții asupra libertăților și probleme pentru instituțiile de învățământ cu predare în limba română. Chiveri spune explicit că aceste chestiuni rămân prioritare, iar Promo-LEX continuă în septembrie 2026 să documenteze cazuri de detenție și alte practici represive.

O reintegrare care ar importa pur și simplu aceste structuri într-o Moldovă europeană ar crea o problemă de stat de drept.



Europa, ostatică la Tiraspol

Cea mai importantă evoluție din ultimii ani este, în cele din urmă, politică, iar conflictul transnistrean nu mai funcționează ca un veto automat asupra integrării europene.

Tiraspolul și Moscova insistă asupra tezei că Republica Moldova nu poate intra în UE înainte de rezolvarea conflictului. În aprilie, Vitalii Ignatiev argumenta că Uniunea nu ar dori să importe un conflict.

Președintele Maia Sandu a formulat, în mod repetat, o poziție total opusă, și anume că Republica Moldova nu își va amâna integrarea europeană zece sau douăzeci de ani pentru că reglementarea transnistreană rămâne dificilă.

Faptele instituționale înclină până acum spre poziția Chișinăului. UE a acordat Moldovei statutul de candidat, a lansat negocierile în 2024 și a început în 2026 deschiderea efectivă a clusterelor, deși conflictul nu este soluționat.

Asta nu înseamnă că Bruxellesul a decis deja cum va intra Transnistria în UE. Această decizie nu există încă.

Dar direcția devine vizibilă. După trei decenii în care reintegrarea era imaginată ca rezultatul unei negocieri geopolitice, ea începe să fie tratată ca un proces de convergență. Legea moldovenească și fiscalitatea avansează spre est, iar piața europeană atrage companiile spre vest.

Sistemul energetic rusesc care finanța separatismul s-a fisurat, iar fondul de convergență încearcă să lege plata taxelor de beneficii pentru populație. OSCE menține dialogul și formula unui statut special, dar marile transformări au loc deja în afara vechiului „5+2”.

Tocmai de aceea Transnistria trece de la statutul de „conflict înghețat” la cel de test al integrării europene. Testul nu este doar dacă Republica Moldova poate recupera controlul asupra unui teritoriu. Este dacă poate transforma acel teritoriu fără război, fără a crea cetățeni de categoria a doua și fără a conserva privilegiile economice și structurile autoritare pe care pretinde că vrea să le depășească.

Măsuri tranzitorii sunt probabil inevitabile. Chiar o suspendare temporară a acquis-ului, după logica precedentului cipriot, nu poate fi exclusă dacă reintegrarea nu precedă aderarea. Dar un regim preferențial permanent, care să păstreze Transnistria ca enclavă fiscală, politică sau de securitate în interiorul unei Moldove membre a UE, ar contrazice direcția întregului proces început deja.

Marea necunoscută nu mai este, așadar, dacă Transnistria va fi influențată de integrarea europeană a Republicii Moldova. Procesul a început deja.

Întrebarea este dacă reintegrarea prin fapte împlinite, precum comerț, taxe, energie, educație, servicii și legislație, va avansa suficient de repede pentru ca, atunci când va veni momentul deciziei politice, separarea să fi devenit o anomalie imposibil de susținut economic și instituțional.

Reintegrarea Republicii Moldova nu se poate realiza printr-o singură decizie, ci este un proces complex, care presupune consolidarea instituțiilor, soluționarea problemelor de securitate și apropierea treptată a regiunii transnistrene de spațiul economic, educațional și juridic al țării. Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru MOLDPRES, viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, vorbește despre principalele direcții ale procesului de reintegrare, poziția Chișinăului privind retragerea trupelor ruse și demilitarizarea regiunii, dar și despre integrarea graduală a agenților economici din stânga Nistrului în cadrul juridic național. 


	
INTERVIU MOLDPRES // Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri: „Reintegrarea nu se produce printr-o singură decizie. Cetățeanul trebuie să simtă că apropierea de malul drept îi aduce beneficii”